Umbra Din Oglindă versuri

Versuri KI Sounds – Umbra Din Oglindă lyrics

Trec prin foc, dar nu mă sting,
Sunt ecou-n vânt, nu mă mai prind.
Ochi închis, dar inima strigă,
Sunt umbra din oglindă… și nu mă obligă.

Unde visele mor și cuvântul se pierde.
Beton sub tălpi, frig în piept,
Dar am crescut cu demnitate și cu drept.
Vecini cu tăcerea, frați cu durerea,
Fiecare pas – o rană în carnea de fier.
Mă uit înapoi, dar nu mă opresc,
Că trecutul mă împinge să nu greșesc.
Cu palmele goale și gândul tăios,
Am tăiat prin minciuni, am pășit periculos.
Scriu cu sângele, nu cu cerneală,
Că povestea mea nu-i una banală.
Zile fără soare, dar suflet aprins,
Mă ridic din nimic, ca un vers ce a învins.
Mă trădează unii, dar nu mă schimb,
Fiindcă loialitatea e scutul din limb.
Eu nu vreau trofee, ci adevăr,
Și să rămân în timp ca un cuvânt clar.

Trec prin foc, dar nu mă sting,
Sunt ecou-n vânt, nu mă mai prind.
Ochi închis, dar inima strigă,
Sunt umbra din oglindă… și nu mă obligă.

Tăcerea m-a crescut, nu un sistem,
Am învățat să mă lupt fără vreun stem.
Sunt tot ce vezi și tot ce nu vezi,
Un adevăr crud ce se naște din vechi.
Am pierdut frați pe drumuri de piatră,
Dar le port chipul în fiecare strofă-naltă.
Nu mă vând nici pentru vis de mătase,
Fiindcă sufletul meu n-are preț pe față.
Cuvintele dor, dar vindecă tăceri,
Sunt vocea celor pierduți în dureri.
Fiecare vers – o lecție dură,
Nu se scrie din modă, ci din rană pură.
Mă simt singur între mii de priviri,
Dar în mine e un foc ce nu are zidiri.
Las în urmă nu bani, ci ecou,
Că banii pier, dar adevărul e nou.
Dacă tac, e pentru că ascult,
Și dacă scriu, să știi că rup tot cult.

Trec prin foc, dar nu mă sting,
Sunt ecou-n vânt, nu mă mai prind.
Ochi închis, dar inima strigă,
Sunt umbra din oglindă… și nu mă obligă.

N-am crescut cu noroc, dar cu voință,
Cu pumnul strâns și mintea-n rezistență.
Timpul fuge, dar nu mă tem,
Am rămas vertical când toți au fugit ca lemn.
Fiecare rând e un plan, o armă,
Nu trag cu glonț, trag cu frază calmă.
Am demontat iluzii, am rupt oglinzi,
Mă văd real, nu mă mint când te minți.
Eu nu scriu să plac, ci să simți,
Că viața nu e hit, ci lupte printre sfinți.
Război cu tăcerea, conflict cu uitarea,
Dar eu mă înalț când alții văd doar căderea.
Nu port mască, n-am filtru pe glas,
Adevărul meu te prinde în ceas.
Scriu pentru cei ce nu au avut glas,
Pentru mama ce plânge când fiu-i e tras.

Trec prin foc, dar nu mă sting,
Sunt ecou-n vânt, nu mă mai prind.
Ochi închis, dar inima strigă,
Sunt umbra din oglindă… și nu mă obligă.

Cuvintele mele nu mor după beat,
Rămân pe perete, în stradă, în scris.
Sunt reflexia unui copil cu durere,
Ce-a găsit în flow o putere.
Am crescut cu nopți albe și gânduri reci,
Dar am făcut din lacrimi poduri, nu pereți.
Fiecare pas – un manifest,
Fiecare zi – un nou protest.
Am învățat că lupta nu e-n pumni,
Ci în cum rămâi drept când toți sunt minciuni.
Nu port lanțuri, dar am greutăți,
Și le transform în versuri, nu le las să cazi.
Ultimul vers e un jurământ,
Că vocea mea trăiește chiar și-n vânt.
Nu mă vezi, dar mă simți când apeși play,
Sunt umbra din oglindă ce nu pleacă – hey!