Din Foc Și Umbre versuri

Versuri KI Sounds – Din Foc Și Umbre lyrics

Sub pielea mea, focu’-i viu,
Mi-e frică, dar tot lovesc târziu.
Cuvintele dor, dar mă țin în picioare,
Eu sunt furtuna ce n-o poți doboare.
Pe străzi întunecate, vocea mea e lumină,
Tot ce pierd m-a-nvățat să fiu divină.

N-am avut drum drept, doar ziduri și noroi,
Dar am spart tăcerea cu un vers de război.
Azi vorbesc pentru toți care n-au avut glas,
Fiecare rană mea e motiv să merg mai pas cu pas.
Într-un bloc uitat de lume, m-am născut din nimic,
Cu visuri interzise, dar cu sânge de luptător antic.
Am crescut cu întrebări și cu foame în gând,
Dar am învățat că focul te-nvață să mergi râzând.
Nu cer scuze pentru cine sunt, nici nu mă schimb,
Am scris cu lacrimi, deci fiecare rând e limb.
Trăiesc printre umbre, dar le prind în cuvinte,
Fiecare beat mă mântuie, mă ține în minte.
Nu mă dau jos pentru nimeni, nici când lumea e surdă,
Am suflet de fier și o inimă crudă.
Sunt fiu de beton, dar vis de cer,
Tot ce spun, e real – n-are gust de mister.

Sub pielea mea, focu’-i viu,
Mi-e frică, dar tot lovesc târziu.
Cuvintele dor, dar mă țin în picioare,
Eu sunt furtuna ce n-o poți doboare.
Pe străzi întunecate, vocea mea e lumină,
Tot ce pierd m-a-nvățat să fiu divină.

În jungla asta urbană, n-ai loc de greșeli,
Ori muști din lume, ori mori printre elfi.
Am văzut trădări, zâmbete false,
Dar am ales tăcerea când lumea mă arde.
Fiecare frică m-a sculptat în granit,
N-am fost făcut din aur, ci din suflet rănit.
Cuvintele-mi ard, nu le pot stinge,
Scriu cu sânge pe pereți ce nu pot plânge.
În spate – doar ecouri, în față – doar fum,
Dar pășesc pe beat ca pe un ultim drum.
Viața nu dă pașapoarte de artist,
Ți le iei cu durere și cu un vis realist.
Nu-mi trebuie aplauze, nici covor roșu,
Îmi ajunge liniștea după un vers grosu’.
Ce am? Am totul în pix și hârtie,
Restul sunt umbre ce trec fără să știe.

Sub pielea mea, focu’-i viu,
Mi-e frică, dar tot lovesc târziu.
Cuvintele dor, dar mă țin în picioare,
Eu sunt furtuna ce n-o poți doboare.
Pe străzi întunecate, vocea mea e lumină,
Tot ce pierd m-a-nvățat să fiu divină.

Trec prin nopți ca prin mine – adânc și gol,
Dar găsesc lumina chiar și-ntr-un pistol.
Adevărul meu e greu, nu e pentru oricine,
Dar îl scuip pe beat și transform durerea-n bine.
Când taci, nu te aude nimeni,
Așa că urlu pentru toți cu lacrimi în gene.
Strigătul meu trece blocuri și pereți,
Și se-mparte-n ecouri ce deschid suflete reci.
Fiecare beat mă resuscită un pic,
Și mă ține viu, chiar dacă lumea e strică.
Eu n-am avut rețete, doar instinct,
Și-am pus viață-n vers, chiar dacă nu m-a atins nimeni blând.
Nu vreau milă, nu vreau scuze,
Tot ce vreau e un loc în inimile confuze.
Când se stinge lumina, și rămâne doar glasul,
Să știi că n-am mințit niciun vers – ăsta-i mesajul.

Sub pielea mea, focu’-i viu,
Mi-e frică, dar tot lovesc târziu.
Cuvintele dor, dar mă țin în picioare,
Eu sunt furtuna ce n-o poți doboare.
Pe străzi întunecate, vocea mea e lumină,
Tot ce pierd m-a-nvățat să fiu divină.