Isprava toamnei versuri

Versuri Ion Minulescu – Isprava toamnei lyrics

Toamna, fată deocheată –
Biata fată!…
Deocheată, dar frumoasă
Și cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac…
Ce problemă viitoare
Mă mai doare…
Ce țigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc…
Și ce fel de coniac
Beau când tac…

Și de-atunci –
Nu vreau să spun de când –
Am rămas cu toamna-n trup și gând!…

Și de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă –
Vine ca o oră fixă pe cadran
Și solemnă ca o stea cu coadă…
Și, cum știe că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,

Cum ar sta la ea acasă…
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Și se duce de s-ascunde…
Unde?…
Dracul știe unde!…

Numai că, după ce pleacă,
Odăița-mi pare mai săracă…
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun –
Cu răbdare și tutun –
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoțelul meu de-alarmă!…

Toamna, fată indiscretă
Și cochetă,
Se agită ca un ascuțiș de sapă
Pe biroul plin de praf și prin sertare
Și-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol… goluț…
Ca o ciutură-ntr-un puț,
Fără nici un pic de apă!…

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian…
Și că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă –
Cum scriu eu de obicei, pe masă –
Ci pe iarba verde,
Undeva, la țară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Și-unde toamna încă nu sosise!…