Toamna ca o revanșă versuri

Versuri Adrian Păunescu – Toamna ca o revanșă lyrics

Sunt toți copacii încărcați de frunză,
Muniția de toamna e întreagă,
Și-n prăbușirea prea adânc ascunsă
O mână tristă s-a decis să tragă.

Un singur gest mai trebuie în clipa
Abia legată de un fir subțire,
Și păsările lumii cu aripa
Mai țin acest frunzar în năruire.

E-o toamna ca o ultimă instanță
Și că un anotimp după beție,
Și mâna tristă s-a atins de clanță,
Dar s-a retras: trăgaci putea să fie.

Și ce e cel mai trist din toate-acestea
E că apel nu poate să existe,
C-așa de natural s-a stins povestea,
Încât pământu-i plin de frunze triste.

Și fiecare frunză e o mână,
Care-a uitat de tutelarul umăr,
Și ce va fi din toate să rămână
Decât senzația de scrum și număr.

Atâta ține micul drept la vară,
Atâta ține restul peste toamnă,
Și fiecare frunză ce coboară
Ne-acuză, ne arată, ne condamnă.

Cocori și gâște, rândunici și rațe,
Se duc de-aici, să nu cumva să vadă
Cum noi, cu toate frunzele în brațe,
Ne pregătim de cea dintâi zăpadă.

În arbori plini de scrum e frunză-ntreagă
Ca niște țevi de armă fără țintă,
Și mâna tristă n-are chef să tragă,
Și gură tristă n-are chef să mintă.

În ochi bătrâni, cu lacrimă etanșă,
Acestea toate vin de peste fire,
Cum vine toamna, cea dintâi revanșă
A verii, când credeam în nemurire.