Ziua din nucă versuri

Versuri Adrian Păunescu – Ziua din nucă lyrics

Se face zi ca o spărtură-n nucă,
Neverosimil mă cufund în ea,
Un dor de fosta noapte mă apucă,
Scrumit de zațul ce mă copleşea.

Acum simt totu-atâta de departe
Şi-atât de-aproape sinea mi-o găsesc,
Încât aş scrie până către moarte,
C-un chef de histrion diavolesc.

Sunt rupte toate punţile spre lume,
Nu-mi mai e frică, nu-mi mai este greu.
Trec omenirea-ntreagă pe-al meu nume
Şi în hipotalam pe Dumnezeu.

Când naufragii peste ceata deasă
În Atlantida, unde toate mor,
Se strigă aberant, din casă-n casă,
Ca să se-audă, eu sunt vocea lor.

Se poartă convorbiri în somn, prin mine,
Sunt cablul tragic dintre surdo-muţi,
Mă ambalez şi construiesc ruine,
Localizez cosmonauţi pierduți!

Și totul – dintr-o mare oboseală,
Mă simt eteric şi-un oracol sunt,
Văd, prin pereţi, perechi în pielea goală,
Cum se-nrădăcinează în pământ.

Cu fruntea simt nisipul din fereastră
Şi-aş scrie până mâna s-ar toci,
Ce fericire, disperarea noastră!
Bombardament de zaț în zori de zi.

Aici, în nuca zilei, este bine,
Făcută-i pe măsura unei minţi,
Circumvoluţiuni ieşind din sine
Mi-aduc stigmatul rănilor fierbinţi.

Când o să vină somnul, de departe,
Coincidenţa va lucra fatal,
Şi voi intra, cât mai adânc, în moarte,
Prin punctul convergent de la final.