Dragostea de care se și moare… versuri

Versuri Adrian Păunescu – Dragostea de care se și moare… lyrics

Nimic nu mă mai poate vindeca,
Oricâte clinici o să mai cutreier,
Eu sunt bolnav de amintirea ta
Și voi muri cu chipul tău în creier.

Nici nu mă scuz și nici nu mă explic,
Dar fac proces-verbal, ca să se știe
Că n-am trădat și n-am mințit nimic,
Dovadă este-această maladie.

Trăim în vremuri fără de eroi,
Ridicolă e orice fel de jale,
Dar vreau să vin, să mor pentru un front în doi,
Sub salcia copilăriei tale.

Nu pot nici să-ți impun, nici să te rog,
Luciditatea de la sine vine,
Și-ai să-nțelegi că parc-ai fost sub drog
În toată răzbunarea ta pe mine.

Din câte-ai pătimit în timpul tot,
Pe mine m-ai găsit să-mi dărui ura,
Eu, salvatorul tău cel idiot,
Prin foc, de dragul tău, m-am dat de-a dura.

Și sunt bolnav de gândul obsesiv
Că zilele de viață ni se curmă,
Și sunt pierdut acum, fără motiv,
Un timp zadarnic regretat la urmă.

Atunci când din coșmar ai să te scoli,
Îți va fi foarte greu a înțelege
De ce dai tu un nume-acestei boli,
De ce chiar tu te simți fără de lege.

Dar știu și altceva, îngrozitor,
Probabil cea mai tragică ispravă,
Că dacă eu de drag de tine mor,
Nu-nseamnă că nu ești și tu bolnavă.

Cei care altora le fac un rău
Li-l fac ca să se simtă ei mai bine,
Dar eu observ, ucis de dorul tău,
Că mă zdrobești, zdrobindu-te pe tine.

Nimic nu ne mai poate vindeca
De maladia fără de scăpare,
Cădem, și eu, și tu, de boală ta,
În dragostea de care se și moare.