Valentin Bura

Logodnă versuri

Valentin Bura

3 vizualizari

Versuri Valentin Bura – Logodnă lyrics

Logodnă

şi tu zici că din susur se naşte umbra
şi că mâine ne-ar fi fecundă secunda.
Okay!
Vino cu mine cu patimă,
Să facem din mesteacăn tei.
Haide acum să asuprim natura şi focul
Cel fierbând ce arde fără minte cojocul.
Izvor in curgere să fie acest inel
împingerea-n somn să se prelingă pe el.
Să ne fie slova de dragoste acută,
De ce ne-ar uita cărarea bătută,
Ia-mă de mâna care latră luna
Si du-mă tandru spre pădurea mută

Fobie

Unica şi singura mea fobie
cr fi să fie marea pustie
şi inima moartă în carnea vie.
Suflet sufocat de cântec lumesc
şi spirit plecat spre abisul ceresc

Iepure în reluare

Să facem acum zoom
Din zumzetul de muscă
şi ţopăitului de iepure
Să-i alipim o găluscă.
Nu ţi se pare iluzoriu totuşi
Că mistreţul visând elefanţi
şi zeiţa plutind prin lotuşi
îngroapă ca zestre cei
şapte talanţi.
Ba că nu e chiar aşa,
cr zice Nietzsche.
Dadaism feroce să ne
clbăstrească amprentele
De pe burice.
şi până la noapte să citim
înfriguraţi, cerbi lopătari
Murind vânaţi.

Rivieră

Jacques Lacan
Premiat la Cannes.
îi torn în cană
Sarea din rană.
Muşuroi îndoaie
Pasul în doi,
Guyana guvizilor
Ghena omizilor.
Se depărtează
Numere prime,
Invadăm speriaţi
Legiunile Străine


  1. Before I Go
    Before I Go And One
  2. Be Mine
    Be Mine Electrify
  3. Fast Asleep
    Fast Asleep Eartheater
  4. Gallery (Spanglish Version)
    Gallery (Spanglish Version) Mario Vazquez
  5. It's You
    It's You Violett
  6. WHO'S THAT (English Translation)
    WHO'S THAT (English Translation) Ikkimel,Robbensohn
  7. 사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon)
    사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon) kimmore
  8. Chunderwall (Wonderwall)
    Chunderwall (Wonderwall) Rufus Rice
  9. what if we?
    what if we? Emi Choi
  10. a life with you
    a life with you Aron
  11. Woozel & Pip (Intro)
    Woozel & Pip (Intro) Woezel & Pip (OST)
  12. 질투는 나의 힘 (Jealousy Is My Strength) (jiltuneun naui him)
    질투는 나의 힘 (Jealousy Is My Strength) (jiltuneun naui him) YYOi

Artisti AZ