Ștefan Petică

La Sinaia-n mănăstire versuri

Ștefan Petică

6 vizualizari

Versuri Ștefan Petică – La Sinaia-n mănăstire lyrics

La Sinaia-n mănăstire
De sub arcul cărunțit
Luminos de fericire
Sboară cântul potolit.

Către bolta azurie
Se înalță aruncând
Blondul val de poezie
Peste straniul meu gând.

Pun făcliile de ceară
Fața negrului altar,
Într-o vie, caldă pară
Că într-un nimb de aur clar,

Și pe frunțile plecate
În ploioase rugi ferbinți,
Cade tristă voluptoase
Din adâncii ochi de sfinți.

La Sinaia-n mănăstire
Ochii triști și chinuiți
Peste file de psaltire
Se apleacă liniștiți.

Peste toți s-abate clipa
Albelor înfiorări,
Ruga-și tremură aripa
Blândelor înduioșări.

Stinsă-i flacăra de vise
Din trecutul greu și-amar,
Crini cu florile deschise
Plâng la umbră de altar.

Și din bolta înstelată
A bisericii, încet
Cade pacea fermecată
Peste tragicul poet.

La Sinaia-n mănăstire
Sub căruntul arc oval
În de aur poleire
Apăru profilul pal.

Pală-n rochia ei albă
Stă fecioara ca un crin,
Întrupare fină, dalbă
Dintr-un vis de cherubin.

De sub greaua boltă parcă
Tresărit în mine lin
Visul blândului Petrarca
Îmbătat de cer senin.

Și-a mea frunte idolatră
Am plecat-o pocăit
Peste recea, veche piatră
De sub arcul cărunțit.


  1. EBS Cypher
    EBS Cypher AB Da Jet
  2. Love Lingers
    Love Lingers Jung Eun Ji
  3. We're Telling 'em
    We're Telling 'em Sonny Green
  4. Primăvara a sosit
    Primăvara a sosit Ioana Radu
  5. Stai tinereţe pe loc
    Stai tinereţe pe loc Ioana Radu
  6. Glowing Guts
    Glowing Guts Eartheater
  7. Stop Dave
    Stop Dave snzae
  8. Somebody
    Somebody FRankly
  9. Dacă-n douăzeci de toamne
    Dacă-n douăzeci de toamne Ioana Radu
  10. Birthday
    Birthday OF'F
  11. Famous Last Words
    Famous Last Words My Chemical Romance
  12. Coloană infinită
    Coloană infinită Stereo

Artisti AZ