Ștefan Petică

Era odată un prinț vestit versuri

Ștefan Petică

4 vizualizari

Versuri Ștefan Petică – Era odată un prinț vestit lyrics

Era odată-un prinț vestit
Cu ochii triști, cu fața blândă,
Un viers de cântec rătăcit
Doinea în vorba-i tremurândă.

Pe tristul prinț cu ochii mari
Un gând adânc de pribegie
Spre negrii codri solitari
Îl îndemna cu viclenie.

Ah, pală-i floarea de cicoare
Ca floarea dorului ce moare!
Ah, pală-i floarea de cicoare
Ca floarea dorului ce moare!

Un cal și-o spadă și-a gătit
Și s-a piedut în depărtare,
Vai, blândul, tristul prinț vestit!
Ce triști sunt crinii pe cărare!

În urma lui îngândurat
Privea un chip alb de fecioară
Dar numai colbul argintat
Se joacă-n razele de seară.

Ce tristă-i apa de cicoare,
Ah, floarea dorului ce moare!
Ce tristă-i apa de cicoare,
Ah, floarea dorului ce moare!

Trecut-a timp și s-au lăsat
Dureri pe-ntinsa-mpărăție
De dorul celui ce-a plecat
Pe lungul drum de pribegie,

Iar ochii candizi și albaștri
Ce-au plâns pe urma frumuseței
Păreau pe ceruri niște aștri
Pierind în zarea dimineței.

Și plânge floarea de cicoare
Ah, floarea dorului ce moare!
Și plânge floarea de cicoare
Ah, floarea dorului ce moare!

Târziu de tot a revenit
Într-un amurg de toamnă rece.
Vai, blândul, tristul prinț vestit
Era o umbră care trece

Înfășurată-ntunecat
În greaua mantie de vise:
Domnea tăcere în palat,
Fecioara palidă murise.

Uscată-i floarea de cicoare
Ah, floarea dorului ce moare!
Uscată-i floarea de cicoare
Ah, floarea dorului…


  1. We're Telling 'em
    We're Telling 'em Sonny Green
  2. Primăvara a sosit
    Primăvara a sosit Ioana Radu
  3. Stai tinereţe pe loc
    Stai tinereţe pe loc Ioana Radu
  4. Glowing Guts
    Glowing Guts Eartheater
  5. Stop Dave
    Stop Dave snzae
  6. Somebody
    Somebody FRankly
  7. Dacă-n douăzeci de toamne
    Dacă-n douăzeci de toamne Ioana Radu
  8. Birthday
    Birthday OF'F
  9. Famous Last Words
    Famous Last Words My Chemical Romance
  10. Coloană infinită
    Coloană infinită Stereo
  11. Brighter Day
    Brighter Day Ben Cristovao
  12. Dar să lupţi
    Dar să lupţi Stereo

Artisti AZ