Balada îngăduinței versuri

Versuri Ștefan Hrușcă – Balada îngăduinței lyrics

Lasă-mă să vin acasă,
După fuga mea nebună,
De cât dor mai vechi m-apasă,
De cât dor mai nou te-mbună.

Știu că-i mult să tragi zăvorul
Și să rupi în două timpul,
Dar m-a prins din urmă dorul
Pe când colindam Olimpul.

Spune-mi vorbe cât de rele,
Dar în gând deschide poarta
Celui frânt de doruri grele
Și-mpăcat măcar cu soarta.

Lasă-mă să-ți cad la ușă,
După-ntoarcerea din fire,
Cu o mână de cenușă
Și cu alta de iubire.

Că nu, n-aș vrea să mor,
Să mor de-atâta dor,
De dorul tău, de dor.
Nu, n-aș vrea să mor,
Să mor de-atâta dor,
De dorul tău, de dor,
Dor, dor, de-atâta dor!

Și-apoi…
Ce-o să facem pân’ la vară
Cu poveștile din noi,
Care nu prea ies pe-afară
Fără șirul de cocori?

Vin și pleacă fără veste,
Și tot lasă-n urma lor
Câte-o sinceră poveste,
Cuibărită-n câte-un nor.

Spune-mi vorbe cât de rele,
Dar în gând deschide poarta
Celui frânt de doruri grele
Și-mpăcat măcar cu soarta.

Lasă-mă să-ți cad la ușă,
După-ntoarcerea din fire,
Cu o mână de cenușă
Și cu alta de iubire.

Că nu, n-aș vrea să mor,
Să mor de-atâta dor,
De dorul tău, de dor.
Nu, n-aș vrea să mor,
Să mor de-atâta dor,
De dorul tău, de dor,
Dor, dor, de-atâta dor!
De-atâta dor,
De-atâta dor,
De-atâta dor
N-aș vrea să mor
De-atâta dor,
De-atâta dor,
De-atâta dor…