Psihotrop

Bazat pe fapte reale versuri

Psihotrop

8 vizualizari

Versuri Psihotrop – Bazat pe fapte reale lyrics

[Refren]
Vreau să ne-ntâlnim, haide să vorbim
Voi fi mai chill după ce știu, o să-mi permit să simt
Așa a fost să fim, poate e destin
N-avem nimic de împărțit să știi că suntem chit
Vreau să ne-ntâlnim, haide să vorbim
Voi fi mai chill după ce știu, o să-mi permit să simt
Așa a fost să fim, poate e destin
N-avem nimic de împărțit să știi că suntem chit (Noi, noi, noi)

[Strofa 1]
Noi nu ne-am mai văzut de 23 de ani
Poate-ar fi momentu’, stăteam odată și mă gândeam
Cum nu te poți simți liber și ce nu știi chiar te doare
Când jumătate din tine e doar un semn de-ntrebare
Adică taică-miu, hai că nu mă ascund, sunt la pământ
N-am zis niciodată ce simt, am închis lacătu’
Și parcă nu am crezut că va fi așa greu
M-am ferit de ce simt atâta timp până n-am mai fost eu
Am vrut să fiu sincer, da’ cum pot să fii sincer
Când ce-ai în minte și suflet te-mpunge și te-nvinge
Când ce simți te-mpinge să fii cel care respinge în timp ce
Inima-i rece, da’ frige, d-aia nimeni nu m-atinge
Da’ totu’ a dispărut într-o zi ca un instastory
Poate că sunt tatăl meu ca Chuck Norris, I’m sorry
Doar că sunt bărbatu’ în casă de când aveam biberon
Și simt c-a venit momentul să pun mâna pe telefon

[Break: Dragonu’ AKA 47]
Mă duc cu 21 în Colentina, trec de Obor
Mă duc mă văd cu taică-miu, ia marfă din Dragon
Vorbim de mama, casă, viață, viitor, de mine
Cel mai ciudat e că n-am mai vorbit de ani de zile

[Refren]
Vreau să ne-ntâlnim, haide să vorbim
Voi fi mai chill după ce știu, o să-mi permit să simt
Așa a fost să fim, poate e destin
N-avem nimic de împărțit să știi că suntem chit

[Strofa 2]
Găsesc un număr nu sună, mi-e ciudă
Caut pe Google, lupta-i lungă
Găsesc un contact de la muncă, se întâmplă
Sună, zic „Alo?”, inima îmi bate rău
Răspunde secretara: „Domnul Preda nu e la birou”
Cer număru’, da’ nu-l dă să-l las pe-al meu și mă sună după
Îi zic că-i o problemă de familie și mă preocupă
Notează 0722, face-o pauză
Mihai Preda, știe el cine îl caută
Da’ eu umblam în ziua aia-n București
Cu lume multă, întâlniri, studiouri, treburi, mă-nțelegi?
Fun fact, ajung la clip la Dragonu’ ca să dau context
Și plec peste o oră aveam tren, plecam c-o fată din județ
Mă sună un număr, gândesc că ea e și răspund
Aud o voce de bărbat care spune „Salut”
Și-atunci când întreb, „Cine e?”, deja fac deja conexiunea, wow
Vocea din telefon, spune: Salut Mihai, sunt tatăl tău
Părinții mei s-au despărțit, când eram mic și nu l-am întâlnit niciodată
E acum ori niciodată, mereu am evitat s-o zic, schimb subiectu’ de atâta timp
Nici n-am vorbit vreodată, nici măcar nu știu cum arată, totuși

[Refren]
Vreau să ne-ntâlnim, haide să vorbim
Voi fi mai chill după ce știu, o să-mi permit să simt
Așa a fost să fim, poate e destin
N-avem nimic de împărțit să știi că suntem chit
Vreau să ne-ntâlnim, haide să vorbim
Voi fi mai chill după ce știu, o să-mi permit să simt
Așa a fost să fim, poate e destin
N-avem nimic de împărțit să știi că suntem chit

[Strofa 3]
Vorbim să ne-ntâlnim, mă-ntreabă de viață
Atâtea chestii apasă, nu-i ceva de suprafață
Îmi zice c-are două fete și c-au avut un șoc
Că le-a zis ieri de mine și-au strigat „Ăsta nu-i Psihotrop?”
Ele mă știau, el nu știa, eu nici nu mai știu
Singura experiență tată-fiu, e piesa pe care-o scriu (Scriu)
Și poate nici n-are rost
Tot ce mi-am dorit a fost să îl cunosc, recunosc
Abia am dormit, m-am tot gândit, oare pe cine voi vedea?
Ne-am întâlnit și ne-am zâmbit, am dat mâna și tremura
I-am dăruit albumul, a citit numele, lăcrima
Și poate tot ce-am încercat, a fost s-audă cineva
Yeah, Psihotrop e porecla, numele Mihai Preda
Pune albumu-n colecție, a fost de-nvățat o lecție
Poate totu’ a fost predestinat pentru educație
Un copil fără tată, a crescut o generație


  1. Мы желаем счастья вам (We Wish You Happiness)
    Мы желаем счастья вам (We Wish You Happiness) Группа Стаса Намина «Цветы» (Stas Namin Gp “Tsvety”)
  2. Terror
    Terror Endseeker
  3. Vernon the Vermin
    Vernon the Vermin Dave Dobbyn
  4. TU GATO
    TU GATO dn.aire
  5. Hypercharged
    Hypercharged Electric Callboy
  6. Merciless Tide
    Merciless Tide Endseeker
  7. RЭD FLAГ
    RЭD FLAГ JDFLAG
  8. Wheel of Torture
    Wheel of Torture Endseeker
  9. Nemesis
    Nemesis Endseeker
  10. Cosmic
    Cosmic PRIMROSE
  11. C.B.V.
    C.B.V. Endseeker
  12. Unholy Rites
    Unholy Rites Endseeker

Artisti AZ