Femeia versuri

Versuri Marius Andreoiu – Femeia lyrics

Se crapă pământul în două
Când plânge cu lacrimi de rouă
Ea moare, ea singură renaște
Cu o privire lasă totul vraiște

Se desparte marea când spune nu
Pentru ce iubește arde ce înjuri
Ea se ceartă, ea se iartă
Nu o poți uita vreodată

Refren
O femeie iubește și iartă
Până când sufletul pleacă
Uneori fulgeră și tună
Minte că orice zi e bună

O femeie luptă cu totul
Plecare ei arde ca focul
Femeia e un artefact neînțeles
Fără ea ce ar mai avea sens?

Este imperfectă și asta doare
Pentru ea liniștea e scăpare
Uneori vrea să fugă în adânc
Unde oamenii nu o frâng

Are răni ce nu pot fi vindecate
De asta plânge singură pe înserate
Nu vrea să fie de nimeni auzită
Uneori la pământ cu voce timidă

Refren
O femeie iubește și iartă
Până când sufletul pleacă
Uneori fulgeră și tună
Minte că orice zi e bună

O femeie luptă cu totul
Plecarea ei arde ca focul
Femeia e un artefact neînțeles
Fără ea ce ar mai avea sens?

Atunci când o vezi că o doare
Iubește-o și cerii iertare
Este viață ce a dat viață
Nu vrea decât speranță

Nu o răni, e atât de fragilă
Nu o rupe, e în a ta grădină
Nu o judeca, e o inimă blândă
Brațele uneori ajută

Refren
O femeie iubește și iartă
Până când sufletul pleacă
Uneori fulgeră și tună
Minte că orice zi e bună

O femeie luptă cu totul
Plecarea ei arde ca focul
Femeia e un artefact neînțeles
Fără ea ce ar mai avea sens?