Câinele ovreiului versuri

Versuri George Topîrceanu & Alexandru Cazan – Câinele ovreiului lyrics

Într-un an, cândva-ntr-o vară,
Nu știu unde, în ce sat,
Un ovrei mergând cu marfă
Într-o curte a intrat.

Și cum intră el pe poartă
Cu bagajul la spinare,
Hop, îi sare înainte
Un dulău urât și mare.

„Ce să fac acum? se-ntreabă
Bietul Ițic supărat.
Dacă strig să vie omul,
Pân’ să vie – m-a mâncat!

Dacă plec pe poartă iară, –
Aș pleca eu bucuros,
Dar dulăul e în stare
Să m-apuce pe din dos…

Nici încolo, nici încoace,
Eu mai bine stau pe loc;
Și-am să-l iau cu vorbă bună, –
Chiar așa să am noroc!”

– Moi Grivei, zic zou, ascultă,
De când umblu eu pe jos
N-am văzut în toată lumea
Un cățel așa frumos!

Mă mai duc la târg eu, lasă,
Ți-oi aduce un covrig.
Ce folos ai dacă latri?
Parcă-ți iese vrun câștig?

Moi Grivei, tu ești cuminte,
Ce-ai cu mine de-mpărțit?
Am venit la badea Gheorghe, –
Ei și ce-i dac-am venit?

N-am să stau un an la dânsul,
Plec îndată la haham…
Dar dulăul se repede
Și mai tare: Ham! ham ham!

– Stai pe loc! Ai-vei mi-e frică!
Ci păcat că n-am o pușcă!
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Ieși afară că mă mușcă!

Badea Gheorghe iese-n ușă,
Dă c-o piatră după câine
Și-apoi zice: – Nu te teme!
Ține-ți inima, jupâne!

Nu știi vorba românească
De la moși-strămoși lăsată,
Că un câine care latră
Nu te mușcă niciodată?

– Știu proverbul – zice Ițic –
Că-l avem și la ovrei,
Știu prea bine… dar e vorba
Dacă-l știe și Grivei!