Eusebiu Camilar & Alexandru Cazan - versuri

Versuri Eusebiu Camilar & Alexandru Cazan – lyrics

În anii tinereții, trecută ca un gând
într-o poiană, seara
ședeam mai mulți râzând
ca păsările, gureși
ca trandafirii, lini
de-al nostru glas poiana
sclipea ca de lumini.

Ca o amiază albă
lovit de vremuri, crunt
ședea-n vecinătate
demult un om cărunt.

Ca nuca încrețită
sta gura lui tăcând,
ca proaspete alune
a noastre guri râzând.

Din ceata noastră
unul a ridicat cuvânt:
Bătrâne, râzi
ridică-ți privirea din pământ
amarul uită-l
uită de anii lungi și hâzi
de ceata tinereții te-alătură și râzi!

S-a-ntors bătrânul gârbav
spre noi. Să vă răspund
Si strălucea-n lumină
cuvântul lui profund:

În ceasul tinereții
când line vânturi vin
doar arborii cei tineri
șoptesc din ramuri lin.

E iarba, primăvara de tinerețe grea,
îmbătrânește iarba, uscându-se și ea
Când primăvara muscul aleargă șuierând,
cad frunzele uscate din ramuri lung oftând.

Cum mi-ar ședea alături de voi să râd, s-ascult?
M-a potopit lumina amurgului demult.
E șoimul meu în lanțuri bătrâne și aștept
doar ceasul trist când șoimul îmi va zbura din piept.

A voastră-i veselia, noi cei trecuți, bătrâni
de desfătări si visuri ne-am și spălat pe mâini.
În iarna bătrâneții, cărunți ca munții stăm;
vă-ntreb: ce rost mai are în urmă să visăm?

A năpădit zăpada aripa mea de corb,
cum aș zbura cu mândra privighetoare, orb.
Eu, șoim bătrân, ce caut în văi, printre minuni?
Prin mari grădini de raze, voi străluciți, păuni.

Prea greu mi-e secerișul acesta de sub cer,
surâd în fața voastră smaraldele-n colier,
demult nu mă mai sprijin pe tot ce mi-a fost drag,
e vremea să mă sprijin pe acest toiag.

Mi-e hărăzit cu brațul în gol să stau de-acum
visați, visați voi tineri, abia porniți la drum!
Mi-e hărăzit trecutul meu să-l chem
spre tot ce-a fost odată, să plâng cumplit, să gem.