Emil

Barfly versuri

Emil

8 vizualizari

Versuri Emil – Barfly lyrics

A doua oară e la fel ca la început
Paharul îmi alunecă pe gât
Fumul mi se înfundă-n organism
Lumina din spate e roșu aprins
Încerc să visez arome de iarbă
Corpul îmi vibrează c-o dorință oarbă
Comunic, zâmbesc și aprind țigări
Iubesc toată noaptea și-ajung acasă-n zori

A treia oară e la fel că la început
Paharul îmi alunecă pe gât
Înconjurat de femei frumoase
Inspir parfumuri și vorbe duioase
Mirosul de whisky mă face să tresar
Fata de la bar zâmbește vulgar
Afară e aproape lumină, capul mi-e greu
Sticla aproape plină, așa se-ntâmplă mereu
Ea încă mă ține în brațe și acum
În sufletul ei cald, sufletul meu scrum

Și doar privirea ei mă face să zbor
Și doar privirea ei mă face să zbor
Și doar privirea ei mă face să zbor

A patra oară e la fel că la început
Paharul îmi alunecă pe gât
Ani trecuți, sentimente pierdute
Iubiri alungate, uitate și mute
Acum destinul îmi zâmbește amar
Mirosul de whisky mă face să tresar
Privesc doar înainte către răsărit
Rănile se pierd ușor în infinit
Ea încă mă ține în brațe și acum
Sufletul ei cald, sufletul meu scrum

Și doar privirea ei mă face să zbor
Și doar privirea ei mă face să zbor
Și doar privirea ei mă face să zbor

Aleargă alături de mine și lasă în urma ta tot ce a fost
Iubește alături de mine și n-ai să-ți pui întrebări fără rost
Speranța se naște din setea de viață și tu mă faci să sper
Sunt umbra din cartea fără prefață iar tu îmi ești reper

Și doar privirea ei mă face să zbor
Și doar privirea ei mă face să zbor
Și doar privirea ei mă face să zbor

Scris de: Andrei Stoianovici / Barbu Niculae / Sorin Bădulescu


  1. Down On the Farm
    Down On the Farm TIM MCGRAW
  2. Itsy Bitzy
    Itsy Bitzy VROWN
  3. Mai rămâi
    Mai rămâi Ioana Radu
  4. Sub vişinul înflorit
    Sub vişinul înflorit Ioana Radu
  5. Somewhere Only We Know (Gerry & Kate McCann Edition)
    Somewhere Only We Know (Gerry & Kate McCann Edition) Rufus Rice
  6. Take Me Away From Here
    Take Me Away From Here TIM MCGRAW
  7. Part Time Love
    Part Time Love june
  8. I Choose Violence
    I Choose Violence Glokk40Spaz
  9. Cup Of Water
    Cup Of Water june
  10. Trust Me
    Trust Me june
  11. Look Me In The Eyes
    Look Me In The Eyes june
  12. Bad Boys
    Bad Boys Inner Circle

Artisti AZ