Paradoxul meu versuri

Versuri Anamaria Iacob – Paradoxul meu lyrics

Este greu să rămâi lângă mine, știu,
Râsul meu e un cântec, curat și zglobiu.
Ochii-mi sunt stele ce ard pe tăcute,
Purtând vise ascunse în zeci de minute.
Sertare de doruri, de gânduri, de zări,
Păstrez amintiri, umbre și mii de cărări.
Când cad, mă ridic din praf și durere,
Din umbre găsesc mereu o putere.
Sunt ploaia ce cade și soarele-n prag,
Sunt liniștea nopții și-al furtunii strigăt.
Sunt foc și tăcere, un haos subtil,
Un suflet ce arde, dar totuși mobil.
Mă-nțeleg puțini, e-o taină prea grea,
Dar să pleci? Imposibil, căci te voi chema.
Eu sunt acea flacără-n noapte pierdută,
O chemare fierbinte, nicicând abătută.
Sunt țipăt și șoaptă, sunt zbucium, sunt pace,
Un vârtej de-emoții ce nici când nu tace.
Un adevăr crud într-o lume-nșelată,
Un far ce străluce, o clipă curată.
Să rămâi lângă mine e-o luptă de foc,
Dar te țin prins de vise, ca un vechi prooroc.
Sunt reală, al naibii, într-un joc de iluzii,
Sunt lumina ce arde printre false confuzii.
A pleca e ca și cum ai lăsa-n pustiu
O stea ce ar fi fost doar pentru al tău fiu.
Să rămâi e un dans, o poveste nebună,
Dar s-ajungi să mă pierzi? Îți va lipsi furtuna.
Așa sunt eu: un paradox ce-i viu,
O poveste de viață, un cuvânt târziu.
Greu de-nțeles, dar în suflet pătrund,
Căci sunt vie-n tăcere dar cu gând profund.

Scris de: Iacob Anamaria