Paranormal versuri
VladBoi
Versuri VladBoi – Paranormal lyrics
Aș vrea să mă întorc în timp și să îmi cer mii de scuze
Persoane ce le-am fost alături încep să mă acuze
Erau doi îngeri au rămas două suflete distruse
Și persoane ce le-am acceptat încep să mă refuze acum
Tot încerc să adorm
Nopți întregi fără somn
Nu pot să tac nu țin în mine dau pe un microfon
Nu mai există durere am sufletul înghețat
Doar eu și Dumnezeu mai știm ce am eu de gând să fac
Cum mă simt rege am nevoie de o coroană
Să fiu atent n-o să mai pic în vreo capcană
Nu mai pune sare pe rană
Tot pe tine o să te doară
Am început să nu-mi mai pese ce zice
Peste tot aud doar vorbe toxice
Peste tot aud doar vorbe toxice
Chiar nu mai contează acum
Nu mă deranjează nicio bârfă
Pun suflet când inima îmi cântă
Nici sufletul nu mai poa’ să-mi plângă
Nu știi cât de tare mă frământă
Sunt pe drumul spre succes doar că am pasul moale
Și la cât noroc pot să am ultima speranță moare
Tot cu gândul la succes pe strada mea nu e soare
Știu că o să vină odată doar că rămâne răcoare
Mi s-a pus pata nu vreau să vorbesc
Chiar sunt convins că o să reușesc
Sunt neatent mai mereu tot greșesc
O singură viață incerc s-o trăiesc
N-ai încredere fac test
Dar nu mă lăsa să plec
Cât de mult visam să cresc
Acum vreau să mă opresc
Îmi fac filme în cap e paranoia
Mă simt ciudat e paranormal
Prind sentimente nu sunt anormal
Dar toți au luat-o personal
Uu uu toți au luat-o personal
Uu uu
Îmi fac filme în cap e paranoia
Mă simt ciudat e paranormal
Prind sentimente nu sunt anormal
Dar toți au luat-o personal
Toți au luat-o personal
Toți au luat-o personal
Toți au luat-o personal
Toți au luat-o personal
Toți au luat-o personal
Toți au luat-o personal
Toți au luat-o personal
Toți au luat-o personal
-
Before I Go And One -
Be Mine Electrify -
Fast Asleep Eartheater -
Gallery (Spanglish Version) Mario Vazquez -
It's You Violett -
WHO'S THAT (English Translation) Ikkimel,Robbensohn -
사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon) kimmore -
Chunderwall (Wonderwall) Rufus Rice -
what if we? Emi Choi -
a life with you Aron -
Woozel & Pip (Intro) Woezel & Pip (OST) -
질투는 나의 힘 (Jealousy Is My Strength) (jiltuneun naui him) YYOi

