Oceanul versuri
Tranda
Versuri Tranda – Oceanul lyrics
Am un frate o mamă și un tată
Iubită adevărată treabă neconitionată
Unii n-au avut-o niciodată
Pentru ei merge toată piesa asta inca o dată
Fiindcă mereu e greu să pierzi ceva ce iubești
Și nu poți să-nlocuiești
Sunt multe lucruri pe care nu le înțelegem
Dar cred că și-ar dori și ei să nu ne pierdem
În emoții și impulsuri ieftine
D-asta când vorbesc direct cu tine prietene
Știu că tai adânc toate problemele
Dar să știi că în oglindă o să găsești soluțiile
Când oameni de nimic vor să te facă de nimic
Așa sunt oamenii pe-aici după ce-ai dat tot
Și n-ai primit nimic
Oceanul e prea mare ca să fi un pește mic
Lumea e un ocean
Ne scufundăm ușor după faimă și bani
Mă gândeam în timp ce înotam
Că ar trebui sa fiu mulțumit cu ce nu am
Dar încă inot pana nu mai pot
S-ar putea să nu mă mai întorc
Uneori am fost o pacoste
Încerc să las în urmă numai dragoste
N-am un yacht n-am o mașină
N-am o casă sau o vilă cu piscină
N-am crezut in lucrurile scumpe din vitrină
Mi-am zis că ce-i al meu e pus deoparte și-o să vină
Mai bine ca orice material așa că hai
Vedem din ce ești tu făcut când o să le ai
Se zice că din punctul ăla cică toți se schimbă
Văd oceanul meu de gânduri in olglindă
Sare în apă fără vesta fără frică
Ce numesc tovarași seamănă cu o barcă mică
Dacă mă duc la fund mă bazez că mă ridica
Sunt singurii pe care industria nu-i strică
Dar mă simt atât de singur câteodată
Am niște vise sus nu vreau să văd cum o să ca
Ambiție veche și nimic mai mult
Fiindcă tot ce nu am fost m-a făcut ceea ce sunt
Lumea e un ocean
Ne scufundăm ușor după faimă și bani
Mă gândeam în timp ce înotam
Că ar trebui sa fiu mulțumit cu ce nu am
Dar încă inot pana nu mai pot
S-ar putea să nu mă mai întorc
Uneori am fost o pacoste
Încerc să las în urmă numai dragoste
Melodie lansata in anul 2012
Face parte din albumul: Evoluția
-
Foreign (Remix) Justin Bieber -
PLOT TWIST FREESTYLE LUCKI -
Vivid School Graffiti Ibuki Nagisa -
There is strife and oppression African National Congress -
семнадцать ножевых (seventeen stabs) CUPSIZE -
Ren Namooboy -
MOVE EXIT -
BEEN Wuuslime -
Chase Is On Pretentious, Moi? -
Overtake That Kid Newkiddo -
Suddenly I See KT Tunstall -
Faith and Reason Part Company Pretentious, Moi?

