Teasta

Fără ea nu pot versuri

Teasta

4 vizualizari

Versuri Teasta – Fără ea nu pot lyrics

Fără să dau prea multe de inteles te-am ales
Și poate ai să înțelegi că nu trece timp
Făra sa te privesc în gand sa te am așa cum poate îmi doresc
Știi trece timp și poate e firesc
Să golesc fiecare pahar
Și nu detest fiecare minut
Care la noi mă face ușor cu gându’ să ajung
Sau poate nu arunc în mintea ta
Și incet în șoapte dulci ca să-ți pot uita lung privirea
Poate încerc acum să nu mai plâng
Căci îmi revin în minte amintirile care încet parcă se duc
Dar totodata altele revin
Și dintr-o dată mă trezesc plin de-amintiri
Parcă nu sunt eu parcă e tot mai greu
Să revin cu gându-n locurile pe care noi le iubim

Nu am loc pe pământ fără ea nu pot
La ce-a fost înainte nu vreau să mă-ntorc
Să fiu ceva nu simt deloc
Nimic nu pot și nu vreau la ce-a fost să mă-ntorc

Nu am loc pe pământ fără ea nu pot
La ce-a fost înainte nu vreau să mă-ntorc
Să fiu ceva nu simt deloc
Nimic nu pot și nu vreau la ce-a fost să mă-ntorc

Un gând de-i bine sau rau e dulce-amar
O șansă nu vreau să-ți mai dau
Da’ nu stiu dacă pot
Unde mă-ntorc Unde ajung
Fără să iubesc drumu’ e lung și mă rătăcesc
Nu înțeleg de ce doare
Cât aș vrea să îți sărut durerea
Și pe urmă s-o calc în picioare
Că-i dulce lacrima ce curge da’
Mai bine să curgă-a ta să curgă-a ta
Fericirea m-a lovit peste față avea mâna rece
De lacrimi a vrut să mă sece și să plece
Nu-nțelege nimeni mintea prin ce-mi trece
Când ajung s-o rog să mă ajute să nu cad pe-același gând
Sau mă-ntrebi retoric de ce nu merge
Că te-ai legat de mine doar ca altul să te dezlege
Unde mă-ntorc acum când un om m-alege
Să-nșele-ncredere crezând că trece

Nu am loc pe pământ fără ea nu pot
La ce-a fost înainte nu vreau să mă-ntorc
Să fiu ceva nu simt deloc
Nimic nu pot și nu vreau la ce-a fost să mă-ntorc

Nu am loc pe pământ fără ea nu pot
La ce-a fost înainte nu vreau să mă-ntorc
Să fiu ceva nu simt deloc
Nimic nu pot și nu vreau la ce-a fost să mă-ntorc

Nu am loc pe pământ fără ea nu pot
La ce-a fost înainte nu vreau să mă-ntorc
Să fiu ceva nu simt deloc
Nimic nu pot și nu vreau la ce-a fost să mă-ntorc

Nu am loc pe pământ fără ea nu pot
La ce-a fost înainte nu vreau să mă-ntorc
Să fiu ceva nu simt deloc
Nimic nu pot și nu vreau la ce-a fost să mă-ntorc


  1. Candy Shop
    Candy Shop 50 Cent
  2. Listen To The Music
    Listen To The Music CG5
  3. лybитель пomlаDше
    лybитель пomlаDше cancelxtrik
  4. CRAWL
    CRAWL CG5
  5. Forbidden Feeling
    Forbidden Feeling CG5
  6. When You're Smiling
    When You're Smiling Billie Holiday
  7. Sight of You
    Sight of You Tulisa
  8. What Are We?
    What Are We? Animaniacs (OST)
  9. Video Revue
    Video Revue Animaniacs (OST)
  10. Entraced
    Entraced CG5
  11. Mastermind
    Mastermind E-40
  12. Come See Us
    Come See Us Animaniacs (OST)

Artisti AZ