Șoloc Alexandru-Paul

Decizii versuri

Șoloc Alexandru-Paul

4 vizualizari

Versuri Șoloc Alexandru-Paul – Decizii lyrics

Și am încercat să nu mă mai impun
Nu-mi făceam rău, dar necesit alt drum
Dar drumul meu tre’ să-l înving oricum
Ce să înving dacă nu știu ce drum

Nu mai pot sa ințeleg cine sta si cine pleacă
Nu mai pot să mai privesc durerea ce n-o sa treacă
Asta tre’ s-o țin în mine ca să pot duce o viață
Și ca să pot trece de tot ce îmi poate sta în față

Dar mai stai, ce bine era cu tine acum
Dar mai stai, unde-ai plecat nu pleca acum
Tu erai motivul pentru care să lupt
Tu erai, dar acu’ totul s-a întrerupt

Am prea multe decizii de luat
Nu știu ce să fac
Am prea multe decizii de luat

Încă nu pot să-nțeleg drama pe care-o tot făceai
Și ce crezi acum despre mine ce tot ai
Da te-nțeleg, nu sunt perfect nu sunt deloc
Nici eu nu mă-nțeleg când iau decizii pe loc

Nici nu-i vina ta, nu te-am pus(eu am vrut) să stai cu mine
N-ar trebui s-o zic dar sunt doar mult prea bun cu oameni și nu cu mine
Așa am fost învățat, chiar dacă nu pare-mi pare rău de ce-am făcut sunt doar atașat

Asta e doar de moment, că simt că trăiesc un vis, dar adevărul e că doar îl visez
Și se-ntâmplă mult prea rar, de aia îmi mai scapă mie greșeli, pentru că eu visez mult prea rar
Speranța-n mine e vie, măcar sper ca viaţa mea să fie un basm să se termine cu bine
Dar pân-la bine-i și rău, ș-acum trebuie să decid ce e de fapt pentru mine rău

Am prea multe decizii de luat
Nu știu ce să fac
Am prea multe decizii de luat

Și m-am săturat m-am săturat de tot
Am simțit nevoia s-o zic, dar s-o zic cuiva chiar nu pot
Că nu am cui să i-o zic, nu m-ascultă nimeni sau poate de fapt nu am nimic

Poate sunt doar paranoic, poate sunt doar melancolic, poate sunt un om diabolic
Nici nu mai știu ce să cred, simt că mă închid în mine de când tu ai zis „”Eu plec””

Nici nu e vina ta, e vina mea
Sunt greu de înțeles greșeala mea
Știu că tot pare că sunt un copil imatur
Oi părea eu imatur da o gândesc ca un om matur
E mult mai ușor, să nu ai probleme și să nu te gândești la vreun viitor
Zi te rog unde-ai plecat, zi te rog unde-ai plecat

Dar stai, de ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
Stai, de ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
Nu am nevoie de altcineva, când eu mereu te am pe tine
Și acel tine e mereu în mine, doar nu am știut că erai în mine

De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa

Nu mai pot să mai stau așa tot timpul
Trebuie să mă trezesc odată
Nu mai pot să-mi văd așa tot chipul
Acum e momentul ori niciodată

De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa

Am prea multe decizii de luat
Dar asta e față trebuie să fac
Trebuie doar să fac primul pas
O s-aleg drumul ca un compas

De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
De ce tot sunt așa, de ce tot sunt așa
De ce tot sunt așa, pentru că sunt prea bipolar


  1. Friendly Friends
    Friendly Friends Dav Pilkey
  2. NO PROMO
    NO PROMO Hamza
  3. DAYDREAMING
    DAYDREAMING Ledisi
  4. Foreign (Remix)
    Foreign (Remix) Justin Bieber
  5. PLOT TWIST FREESTYLE
    PLOT TWIST FREESTYLE LUCKI
  6. Vivid School Graffiti
    Vivid School Graffiti Ibuki Nagisa
  7. There is strife and oppression
    There is strife and oppression African National Congress
  8. семнадцать ножевых (seventeen stabs)
    семнадцать ножевых (seventeen stabs) CUPSIZE
  9. Ren
    Ren Namooboy
  10. MOVE
    MOVE EXIT
  11. BEEN
    BEEN Wuuslime
  12. Chase Is On
    Chase Is On Pretentious, Moi?

Artisti AZ