Samurai

Valea Umbrei versuri

Samurai feat. Underman

8 vizualizari

Versuri Samuraï & Underman – Valea Umbrei lyrics

Zilele au trecut prin noi
M-apuc să număr de la 10 înapoi și
Soarele ăsta stins a culcat toată flora
Animalele din instinct încep între ele a se devora
Și tot fac pași pe tărâmu’ ăsta
Nu mai știu nici cât e ceasu’ că aseară mi-am crăpat busola
Visam să fiu decorat când mă-ntorc de pe front
Da’ acasă nu mai există mă gândesc doar la potol
În ocol aș ucide pentru un strop de alcool
Să-mi strângă rănile că de o lună mă tot dor
Nu pot să dorm jungla sună înfiorător
Și faptul că-i noapte non-stop îmi fute mintea de tot
Înaintez cât pot de ai mei îmi e atât de dor
Îmi amintesc când eram mici și ne jucam la bloc
Dacă știam cât de ușor e să distrugem tot
Am fi tăiat un pom fără să punem altu’ în loc
Dacă îți spun că mâine vine rându’ tău să mori
Cauți să bei și să fuți sau o să te apuci să te rogi

Soare te rog să te-ntorci luminează-mi mie calea
Dă-mi speranțe și putere să îmi onorez chemarea
Spirite rele voi valea din decorul ăsta
Că-ncerc să mă liniștesc ca marea chiar dacă-s pe valea umbrei

Soare te rog să te-ntorci luminează-mi mie calea
Dă-mi speranțe și putere să îmi onorez chemarea
Spirite rele voi valea din decorul ăsta
Că-ncerc să mă liniștesc ca marea chiar dacă-s pe valea umbrei

Zac sub o epavă ruginită de Sedan
Nu simt nimic sunt neanderthal performant învelit în kevlar
E hilar să privești durerea cum se zbate în zadar
Ăsta nu e război mondial e doar un proces esențial
Am săpat după fier șantier vreau să port armură
Am scăpat de ieri mâine poate fi priveghi lumea e dură
Tot circulă pe surse circul ăsta rămâne fără resurse
Voi avea pe umeri scoarțe de copac astea fiindspuse
Sub pământ sub frunze și iarbă
Aruncăm foc și pară spre orașul asta putrezit care refuză să piară
Nu poți să vezi urme de răni pe piele
Pentru că afară n-a mai rămas nimic decât multă noapte
Lumina este naturală expune totul din mine
Vreau să mă încălzesc nu să mă privesc pentru că mi-e rușine
Am să mă obișnuiesc este doar o chestiune de timp
Curând coșmarul ăsta o să fie doar un parc prin care o să mă plimb
Suntem tot ce a mai rămas pe Pământ ia-mă așa cum sunt
Și-am să te iau cum ești până-ți vine alt gând
Bine ai venit în cloacă nu trebuie să-ți placă
Asta e mizerie cu miros de pâine și multă apă plată
Nu vreau să adorm că ratez definitiv răsăritul
Răspunse agresiv destinul precum asfințitul
Ciocnesc un pahar din propiul meu sânge
Mi-e atât de multă sete nu știu dacă-mi ajunge
Unde sunt îngerii nu i-am mai văzut demult
Cred că s-au rătăcit în timp ce încercau să ajungă pe Pământ
Și dacă vin pe aici ar fi bine să poarte arme
Că oamenii sunt duri și vor să aducă multă moarte
La primul semn de haos am să revin animal
Privind la genele din mine originile sunt ceva natural
Declanșate ostil pe fondul acestui front
Întorc privirea-n lunetă că parcă mișcă ceva la orizont


  1. অহনা (Ohona)
    অহনা (Ohona) Subconscious
  2. Una este mama
    Una este mama Tudor Arghezi
  3. Thugged Out
    Thugged Out Boosie Badazz
  4. Friendly Friends
    Friendly Friends Dav Pilkey
  5. NO PROMO
    NO PROMO Hamza
  6. DAYDREAMING
    DAYDREAMING Ledisi
  7. Foreign (Remix)
    Foreign (Remix) Justin Bieber
  8. PLOT TWIST FREESTYLE
    PLOT TWIST FREESTYLE LUCKI
  9. Vivid School Graffiti
    Vivid School Graffiti Ibuki Nagisa
  10. There is strife and oppression
    There is strife and oppression African National Congress
  11. семнадцать ножевых (seventeen stabs)
    семнадцать ножевых (seventeen stabs) CUPSIZE
  12. Ren
    Ren Namooboy

Artisti AZ