Versuri Samurai – Briza lyrics
Am făcut ochi dar cred că încă visez
Mă simt atât de odihnit atât de bine n-am niciun stres
Caut un vers pe care nu mi-l amintesc
Mai am jumate în scrumieră dar nu o să-l fumez
E altfel azi mă bucur că ne-am înțeles Soare
De la balcon văd Bucureștiul am plecat de la mare
Vreau o schimbare am dat drumul la numărătoare
Tre’ sa fiu tare altfel tot ce am creat dispare
Văd poze clare în care sunt tot ce mi-am promis
Mă văd mai optimist mă simt de neatins
Îți mulțumesc că m-ai împins până m-ai convins
Mai e puțin și o să se întâmple așa cum am zis
E ca un film în care eu sunt protagonist
Da’ sunt și regizor mai sunt și scenarist
Și după atâtia ani am devenit profesionist
Și când mă întreabă cu ce mă ocup le zic Artist
N-o să mă dărâme vreodată am inima curată chiar dacă e de piatră
Niciodată n-o să poată să oprească tot ce simt
O fac din instinct o fac din instinct
O fac din instinct știi n-a fost nimeni să mă-nvețe
Sau să bage bani în mine să apar pe toți pereții
Merg singur pe drumul vieții mă bazez strict pe ce simt
O fac din instinct o fac din instinct
Hai să-ți zic o poveste una d-aia cu vampiri
Era odată un copil poate cam timid din fire
Punea pe file fiecare nebunie
Și scria și desena încă din copilărie
Era ciudatda’ a stat calm s-a educat
Fiecare zi o dramă că mulți în spate l-au tras
Ca un ceas s-a setat pe ora fixă
I-a lăsat pe toți în urmă deși deseori nu prea riscă
A știut de la început că el e Legendă Vie
Dacă le zicea rădeau lilieci de cârdășie
Ce să știe unii decât să vorbească
Să zică cuvinte mari da’ să nu le-ndeplinească
Și nu l-au lăsat să crească cică aveau altul mai bun
Dar el a crescut acum și a pornit pe alt drum
Și acum toți liliecii ăia mari zboară-n cerc
Fără să știe că sunt condamnați măcar
Am făcut ochi da’ cred că încă visez
Mă simt atât de odihnit atât de bine n-am niciun stres
Caut un vers pe care nu mi-l amintesc
Mai am jumate în scrumieră dar nu o să-l fumez
-
NO PROMO Hamza -
DAYDREAMING Ledisi -
Foreign (Remix) Justin Bieber -
PLOT TWIST FREESTYLE LUCKI -
Vivid School Graffiti Ibuki Nagisa -
There is strife and oppression African National Congress -
семнадцать ножевых (seventeen stabs) CUPSIZE -
Ren Namooboy -
MOVE EXIT -
BEEN Wuuslime -
Chase Is On Pretentious, Moi? -
Overtake That Kid Newkiddo

