Roșu și Negru

Voinicul versuri

Roșu și Negru

7 vizualizari

Versuri Roșu și Negru – Voinicul lyrics

Știu un pitic
Care-i totuși voinic
Împlinește doar patru ani
Este micuț
Și nițel cam grăsuț
Însă-i vașnic gospodar
De dimineață până pe-nserat
Gândindu-se neîncetat
Castele-a construit în mintea lui
Cocoțat pe-o grindă
Ce se află-n tindă

Gânditor
Sta el în pridvor
Într-o altă zi pe-nserat
Gînsacului său
Nu i-o fi cam rău
De arată-așa posac
Dar biet gînsacul mult prea îndopat
Stătea cu pieptu-n jos lăsat
Și gânditor copilul sta acum
Oare cum să dreagă
Pasărea lui dragă

Când mă uit acum la el
Mi-amintesc că am fost la fel
Bucurii aduce în dar
Un copil cuminte
Oricărui părinte
Când mă uit acum la el
Mi-amintesc că am fost la fel
Bucurii aduce în dar
Un copil cuminte
Oricărui părinte

Jocul lui mereu
Mă înveselește când mi-e greu
Căci copiii sunt pe pământ
Tot ce-avem mai drag și mai sfânt
Pe acest pământ

Știu un pitic
Care-i totuși voinic;
Împlinește doar patru ani
Este micuț
Și nițel cam grăsuț
Însă-i vașnic gospodar
De dimineață până pe-nserat
Gândindu-se neîncetat
Castele-a construit în mintea lui
Cocoțat pe-o grindă
Ce se află-n tindă

Când mă uit acum la el
Mi-amintesc că am fost la fel
Bucurii aduce în dar
Un copil cuminte
Oricărui părinte
Când mă uit acum la el
Mi-amintesc că am fost la fel
Bucurii aduce în dar
Un copil cuminte
Oricărui părinte

Jocul lui mereu
Mă înveselește când mi-e greu
Căci copiii sunt pe pământ
Tot ce-avem mai drag și mai sfânt
Pe acest pământ

Melodie lansata in anul 1985

Face parte din albumul: …Pseudofabulă


  1. Din ochii care-au plâns vreodată
    Din ochii care-au plâns vreodată Ioana Radu
  2. EBS Cypher
    EBS Cypher AB Da Jet
  3. Love Lingers
    Love Lingers Jung Eun Ji
  4. We're Telling 'em
    We're Telling 'em Sonny Green
  5. Primăvara a sosit
    Primăvara a sosit Ioana Radu
  6. Stai tinereţe pe loc
    Stai tinereţe pe loc Ioana Radu
  7. Glowing Guts
    Glowing Guts Eartheater
  8. Stop Dave
    Stop Dave snzae
  9. Somebody
    Somebody FRankly
  10. Dacă-n douăzeci de toamne
    Dacă-n douăzeci de toamne Ioana Radu
  11. Birthday
    Birthday OF'F
  12. Famous Last Words
    Famous Last Words My Chemical Romance

Artisti AZ