Reckaze

Indigo versuri

Reckaze

4 vizualizari

Versuri Reckaze – Indigo lyrics

Nu vreau sa fiu un exemplu pentru nimeni
Si pot să spun că nu sunt un exemplu bun nici măcar pentru mine
Cu toate că până acum sunt mulțumit de ce-am făcut
Mi-e teamă c-aș fi putut să fac de zece ori mai mult
Dar mă culc pe-o ureche și chestia asta-i veche
De când mă știu am crezut c-o să fiu cel mai bun (check it!)
Am schimbat câteva fete, pe-unele ca pe șosete
Dar eu-s ca majoritatea șosetelor mele, fără pereche
Fiindcă nu-mi place rutina schimb tot spectacolul, chiar și cortina
Nu pot conta pe nimeni, dar am stima de sine mai mare decât toată China
Vinul la mine revine cu vina, alcoolul îmi papă chenzina
N-am inima de fier, dar măcar nu mă tem de faptul că poate mă paște rugina
Sunt doar un om care trăiește și moare, iar asta mă face puțin supărat
Nu vreau o casă, o nevastă, o mașină, o plasmă și cel mai bun job de căcat
Nu vreau decât să fac, ce-mi trece prin cap, ce-mi face plăcere să fac
Și oricât ar fi de greu sper ca-ntr-o zi să pot spune că a meritat

Poți fi propriul tău erou
O faci? Fă-o în stilul tău!
Pot fi un exemplu rău
Nu copia tot ce vezi ca la indigo

Am învățat tot liceul și toată facultatea
După femei și alcool, cel mai mult mi-a plăcut cartea
Și noaptea nu dormeam că visam într-una la
Ziua în care voi da lovitura cu muzica
Dar pe lângă multă muncă arta cere sacrificii
Plus că n-am foarte mulți bani, dar am cele mai proaste vicii
Oamenii te-ajută doar dacă le faci în schimb servicii
Nu există prietenii, doar prietenii cu beneficii
M-am încăpățânat să rămân într-o Românie
Cu care se pare că n-am niciun fel de chimie
Pe aici în general succesu-i doar o fantezie
Viața-i 5% strategie, în rest e loterie
Dar asta nu poate decât să mă facă puțin mai setat pe succes
Să vreau de la mine mai mult decât ieri fără să mă complac în exces
Și să mă pot vedea mulțumit într-o zi față de tot ce-am ales
Fiindcă am intrat cu tupeu într-o viață din care la fel vreau să ies

Poți fi propriul tău erou
O faci? Fă-o în stilul tău!
Pot fi un exemplu rău
Nu copia tot ce vezi ca la indigo


  1. семнадцать ножевых (seventeen stabs)
    семнадцать ножевых (seventeen stabs) CUPSIZE
  2. Ren
    Ren Namooboy
  3. MOVE
    MOVE EXIT
  4. BEEN
    BEEN Wuuslime
  5. Chase Is On
    Chase Is On Pretentious, Moi?
  6. Overtake That Kid
    Overtake That Kid Newkiddo
  7. Suddenly I See
    Suddenly I See KT Tunstall
  8. Faith and Reason Part Company
    Faith and Reason Part Company Pretentious, Moi?
  9. MGL
    MGL dress
  10. Fort
    Fort Kwon So Jeong
  11. How do you feel
    How do you feel Chaein
  12. Astrid
    Astrid Pretentious, Moi?

Artisti AZ