Răzvan Harag

Pierdut versuri

Răzvan Harag

3 vizualizari

Versuri Răzvan Harag – Pierdut lyrics

Luptă cu sinele, așa face de când îl știu
Printr-un prieten comun, într-o toamnă târziu
Era plin de viață, râdea, nici urmă pe fața lui
Din ce spunea, abera, putea să-i spună orișicui
Prin ce trece, dar n-o făcea cu nimeni
Fugea și de iubita lui că știa că-i mai bine
De familie nu mai zic, maică-sa nu știa nimic
Prin ce trece odrasla lui, ea îl știa de harnic
Însă el de oboseală mintală nu mai dădea dovadă
De un randament decent să pună tot laolaltă
Ajungând lejer să își lase școala baltă
Cu partenera mereu ceartă, o dată a făcut-o „vacă”
De față cu ai ei la o masă într-o vizită
A dat cu pumnu-n blide c-a început să se aprindă
Din ce motiv? Răspunsul e fiindcă
Nimeni n-are încredere în el că o să poată singur
Că tot ce simte e grav, nu e loc de figuri
Îi tremură supa-n linguri căci e cu traume, desigur
Venit dintr-o familie ușor defectuoasă
Ai lui nu se înțeleg, deci de unde această
Pretenție ca totul să-i meargă brici
E un clinci între ce afișează ș-ale lui frici
Hotărât într-o zi să ia pastile
Medicul i-a zis din start „ești prea mic”, deci copile
Dacă asculți asta fii conștient că nu ești singur, în fine
Mai sunt ca tine mulți, nu e nevoie să-ți faci filme
În care cele mai multe sunt extrem de proaste
Cineva e acolo să te ajute, mai există șanse
Nu dispera, nu te apuca de droguri
Chiar dacă pare o rută scurtă, e doar pe alocuri
În fapt drumul lor e mult mai greu și sinuos
Nu te lăsa mai prejos, găsește-ți țeluri, nu fi prost
Nimănui nu-i pasă de ce faci tu de fapt
Vor face mișto la început, hotărăște tu ce-i important
Iar asta-i doar o imagine dintr-un întreg ansamblu
Te las pe tine să descoperi căci e totul mult mai amplu

Scris de: Răzvan Harag


  1. NO PROMO
    NO PROMO Hamza
  2. DAYDREAMING
    DAYDREAMING Ledisi
  3. Foreign (Remix)
    Foreign (Remix) Justin Bieber
  4. PLOT TWIST FREESTYLE
    PLOT TWIST FREESTYLE LUCKI
  5. Vivid School Graffiti
    Vivid School Graffiti Ibuki Nagisa
  6. There is strife and oppression
    There is strife and oppression African National Congress
  7. семнадцать ножевых (seventeen stabs)
    семнадцать ножевых (seventeen stabs) CUPSIZE
  8. Ren
    Ren Namooboy
  9. MOVE
    MOVE EXIT
  10. BEEN
    BEEN Wuuslime
  11. Chase Is On
    Chase Is On Pretentious, Moi?
  12. Overtake That Kid
    Overtake That Kid Newkiddo

Artisti AZ