Atunci Şi Acum versuri
Răzvan Harag
Versuri Răzvan Harag – Atunci Şi Acum lyrics
Am vrut să fac rap de la 14 ani
Aveam un coleg în liceu de care mișto făceam mai
Mereu atunci când se înregistra prin magazie
Spunea că scrie în prostie
Dar noi îl încadram în prostime
Odată cineva m-a împins de la spate
Zicea „hai frate, arată-i cum se scrie, bate-l”
Am scris câteva versuri și în mod clar habar n-aveam
Nici cum să le scriu, nici pe beat cum să dau
Și asta m-a motivat să scot o piesă
Am furat un beat de pe net
De o mediocritate imensă
Am scris niște tâmpenii ce rimau între ele
Visam deja și la un Grammy
Dar de fapt erau manele
La rândul meu mă ascundeam prin magazie
Câțiva colegi mă auzeau și râdeau și făceau bine
Asta m-a făcut să cred că-s chiar bun
Că-s chiabur la lirică și rime
Că-s vreun taifun
Dar n-am cum să nu mă gândesc cât eram de praf
Eram pardaf la tot ce-nseamnă rap
Să ascult acum, dureri de cap
Convulsii similare la nivel cerebral
Un excrement muzical
Cel mai rău catren la nivel primordial
Bă, dar cine-i Harag ăsta de face hip-hop
E abstract, că eu nu-l știam așa bolnav la cap
Ei bine, da, încă inserez cuvintele pe vers
Le pun pe tobe, le execut și oamenilor livrez
Au trecut aproape 8 ani de la ultima încercare
Bineînțeles că și colegii au aflat de-a mea mișcare
Miștouri, cum se cuvine
N-am pus la suflet nici un pic
Dar nici să mai înregistrez ceva
Nu mai puteam face nimic
Până prin toamna trecută
Când mi-am zis „hai bă ce dracu
Cine să mă judece sau să stea
Să-mi despice firu-n patru?”
Așa au ieșit într-un an
Aproape două albume pline
Plus alte cincizeci de
Freestyle-uri din sufragerie
Toate piesele le lucram singur
Instrumentalele și versurile
Eram sigur că mai pot fi lucrate
Dar nu fac figuri
Am încercat și tot încerc să evoluez
Știu că scrisul e un sport
Nu-mi permit să obosesc
Scriu des și am prea
Mult timp liber spui tu
Dar dacă l-ai avea in locul meu
Ai sta sigur cu curu-n
Sus nespus căci ai da seriale pe gât
Instagram reels și tiktok-uri
Cu un sentiment plăcut
Că ăla-i entertainment
Dar se consumă rapid
Ca foamea ce ți-o potolești
Cu supă la plic
Și totu-i un circ vicios
Ce parcă începe să sune un pic
A început de depresie
Car pentru tine sigur nu-i nimic
Și poate încă nu vezi
Car încercând să creezi, te detașezi
De ce probleme zilnice mai ai, chiar epatezi
Devii un om mai empatic
Nu cum erai ieri, un antipatic
Un sălbatic cu tine și
Cei din jur, din lup singuratic
Îți mai vine să ieși cu oameni
Să-i asculți, să discuți
Să te încumeți la activități
Noi, să nu mergi desculț
Să fii curios în principiu
Dar de asta o să te prinzi
După ce o să te tragi de
Urechi că ai rămas fără dinți
Scris de: Razvan Harag
-
অহনা (Ohona) Subconscious -
Una este mama Tudor Arghezi -
Thugged Out Boosie Badazz -
Friendly Friends Dav Pilkey -
NO PROMO Hamza -
DAYDREAMING Ledisi -
Foreign (Remix) Justin Bieber -
PLOT TWIST FREESTYLE LUCKI -
Vivid School Graffiti Ibuki Nagisa -
There is strife and oppression African National Congress -
семнадцать ножевых (seventeen stabs) CUPSIZE -
Ren Namooboy

