IRAIDA

Locul în care versuri

IRAIDA feat. PUYA‬

5 vizualizari

Versuri Puya feat. Iraida – Locul în care lyrics

E locul în care lumea se plânge de foame
Dar ajunge în spitale de la prea multe sarmale
Intră în stare chiar dacă n-are face grătare
Dă muzica tare, de aia murim beți cu mâna pe volane

E locul în care, indiferent de culoare, se vorbește cu o inflăcărare, dar se gândește parale
Unii fac averi colosale, murdare nouă, de zboară banii zici că-s peturi pe la reciclare
Infractorii iau mereu cu suspendare, dacă vând țigări pe nașpa ai pedeapsa cea mai mare
Taxiul nu poți să-l conduci dacă ai stat la închisoare, dar poți să fii ministru chiar și cu fapte penale

2x Refren:
E locul unde soarele răsare
Unde ne leagă casa să ne separe
Unii prind aripi să mai zboare
Se vând culorile fără culoare

E locul în care n-avem ținte clare doar pahare
N-avem autostrăzi, de aia nu stăm în coloane
Doare că milioane sunt peste hotare
Sunt în stare să ne scoată pe raft la vânzare

E locul în care se scrie după dictare
Cu ochii în monitoare, avem idee revoluționare
E cam praf
E și pe stradă și pe la baie și la ciorapi

2x Refren:
E locul unde soarele răsare
Unde ne leagă casa să ne separe
Unii prind aripi să mai zboare
Se vând culorile fără culoare


  1. It's You
    It's You Violett
  2. WHO'S THAT (English Translation)
    WHO'S THAT (English Translation) Ikkimel,Robbensohn
  3. 사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon)
    사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon) kimmore
  4. Chunderwall (Wonderwall)
    Chunderwall (Wonderwall) Rufus Rice
  5. what if we?
    what if we? Emi Choi
  6. a life with you
    a life with you Aron
  7. Woozel & Pip (Intro)
    Woozel & Pip (Intro) Woezel & Pip (OST)
  8. 질투는 나의 힘 (Jealousy Is My Strength) (jiltuneun naui him)
    질투는 나의 힘 (Jealousy Is My Strength) (jiltuneun naui him) YYOi
  9. Snakes For Dinner
    Snakes For Dinner Josh Homme
  10. Reckless Jane
    Reckless Jane Beverley Martyn
  11. dance partner
    dance partner asumuh
  12. 나의 여름 (naui yeoleum)
    나의 여름 (naui yeoleum) DAHEE

Artisti AZ