Profesorii de gimnaziu versuri

Versuri Petre Stoica – Profesorii de gimnaziu lyrics

Ei s-au retras în cimitirul
cu îngeri de bronz înverzit;
azi memoria mea
îi ridică din morminte
redându-le siluetele vechi:

Vara, pe străzile oraşului mic…
Sunt îmbrăcaţi în haine sobre
lucind de atâta şi atâta călcat,
la gâtul lor mereu transpirat
atârnă lavalierele
ca nişte păsări căzute în praf…

O, iată-i acasă, martiri ai chinului zilnic,
în camere cu umbre mucegăite
tuşesc uşor, vorbesc fără sens,
taie lemne în curte
sau tac lângă soţiile lor
legate la frunte din pricina
migrenelor fără sfârşit:

lefuri mici, fetele nici azi măritate…
Spre seară, cu învierea zorelelor
ei tresar şi ies în strada răcorită
intrând în cazinoul suav tapetat.

Acolo aşează ceasul pe masa de marmoră
– de fapt ce timp să măsoare? –
comandă o turcească, frunzăresc “Universul”
şi-n clipa aleasă în urmă cu două decenii
încep să discute la flacăra focului scăzut
despre Napoleon şi amantele sale.

O, viața lor
citită în oglinda restului de cafea
presărat cu scrum de ţigară:
misterioase litere spun
o poveste nespus de amară.

În drum spre căminele strâmte
trecătorii îi salută cu teamă ascunsă
domnii profesori îşi ridică meloanele grele de praf
şi le răspund cu zâmbet prietenos
căci ei, îmbătrâniţi înainte de timp
nu mai au energia să fie prea răi…