$NIPER

NON-COLOR versuri

$NIPER

4 vizualizari

Versuri $NIPER – NON-COLOR lyrics

Nu pun bani pe târfe
Le las la locu’ lor
Viața nu-i roz
Alb și negru, non-color
Trecutul a fost
Am să trăiesc în viitor
Vorbe în vânt simt că n-au rost
Și sunt extenuat de mor
S-a terminat scânteia
Nu înțelege ideea
Păi pula mea ai probleme
Transform în ură ce a fost plăcere
N-am să mă schimb
Am să fac tot ce simt
Mă simt în continuu ca un verb la infinitiv
Karma se întoarce
Roata se întoarce
Metaforic vorbind știi că n-o să mă-ntorc
Nu încerca s-o dai la pace
Parcă iar simt un gol în stomac
Am aflat ce este, e instinctul meu, de fapt
Asta-a fost, fă
Nu sunt un monstru
Tu chiar credeai, fă, că ai să te împaci cu fostu’
Unde e rostul când am atâtea înainte
Fără limite, și de-aia tot mă minte
Simțeam cum mă minte
Simțeam cum mă minte
Am simțit ceva cum arde, așa m-am trezit
Nu sunt nesuferit, am vrut doar să treacă din timp
Nu pun bani pe târfe
Le las la locu’ lor
Viața nu-i roz
Alb și negru, non-color
Trecutul a fost
Am să trăiesc în viitor
Vorbe în vânt simt că n-au rost
Și sunt extenuat de mor
Nu mai simt frica, sunt distant și rece
Nu mă încălzește nimica, scriu lirica și sper că-mi trece
Sniper vechi a fost asasinat
Parcă tot a fost uitat și nimic nu s-a întâmplat

Scris de: $NIPER .


  1. Honey Daze
    Honey Daze Dept
  2. Down On the Farm
    Down On the Farm TIM MCGRAW
  3. Itsy Bitzy
    Itsy Bitzy VROWN
  4. Mai rămâi
    Mai rămâi Ioana Radu
  5. Sub vişinul înflorit
    Sub vişinul înflorit Ioana Radu
  6. Somewhere Only We Know (Gerry & Kate McCann Edition)
    Somewhere Only We Know (Gerry & Kate McCann Edition) Rufus Rice
  7. Take Me Away From Here
    Take Me Away From Here TIM MCGRAW
  8. Part Time Love
    Part Time Love june
  9. I Choose Violence
    I Choose Violence Glokk40Spaz
  10. Cup Of Water
    Cup Of Water june
  11. Trust Me
    Trust Me june
  12. Look Me In The Eyes
    Look Me In The Eyes june

Artisti AZ