Gelozie versuri

Versuri Nelly Ciobanu – Gelozie lyrics

Când te-am văzut femeie știi ce mi-am zis în sine-mi
N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi
Voi pune ușii mele zăvoare grele lacăt
Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt

Și cum dar înțelegi tu cum Cu-acea gelozie
Ce gândurile-ți arde și inima-ți sfâșie
Căci mă-ntrebam se poate c-atât de-mpodobită
Cu inima și mintea să nu fie iubită

Căci prea prea e frumoasă Dorința-i guralivă
Ademenirea-i blândă putut-a sta-mprotivă
Atâtor vorbe calde șoptite cu durere
Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere

Putut-a împotriva atâtora să steie
Când e așa de dulce și nu-i decât femeie
Știind că o săgeată din arcul cel cu gene
E chiar durerea însăși a vieții pământene

Venin știind că este sărutul zânei Vineri
Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri
Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug
S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug

Și zborul cugetării-mi mândria din cântare-mi
Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi le sfaremi
Priveai la mine straniu și te mirai că tac
Tu nici visai că-n gându-mi eu fălcile-ți dezbrac

De cărnurile albe și gingașe și sterpe
Că idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe
Tu nici visai că-n gându-mi eu fața ta o tai
Că ce rămase-atuncea naintea minții-mi vai

Era doar începutul frumos al unui leș
Ba mai treceai cu mâna prin perii tăi cei deși
Și nici visai că gându-mi te face de ocară
Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară

Și că priviri grozave ca mâni fără de trup
Se întindeau asupră-ți cu ele să te rup
Și pe cât de frumoasă și gingașă la port
Eu te priveam atuncea c-un rece ochi de mort

Dar m-ai învins Pătruns-ai a inimei cămări
Ș-acum lucești ca steaua fatală peste mări
Pe gândurile mele și treci așa frumoasă
Ca marmura de albă cu gene lăcrămoase

Și cum plutești n-atinge piciorul de pământ
Atârni precum atârnă nădejdile de vânt
Mă mișc ca oceanul cu suferinți adânci
Ce brațele-i de valuri le-atârnă trist de stânci

Se nalță și recade și murmură întruna
Când lunecă pe negre păduri de paltin luna
Pătruns el e de jalea luminei celei reci
În veci de el departe și el iubind-o-n veci

De s-ar lăsa pe sânu-i din cer vrodinioară
El ar simți că-nluntru-i cu ceru-ntreg coboară
Și-ar cadența durerea-i pe-al veacurilor mers
C-un univers deasupră-i și-n el cu-n univers

Astfel domnești pe visu-mi și pe singurătate-mi
Și miști în al meu suflet un ocean de patemi
Iar brațele-mi s-aruncă ca valurile mării
Ah în deșert nici nu pot ca să te dau uitării

S-aruncă înspre cerul cel luminos recad
Și mistuit de chinuri ca Tantalus în iad
Dar în zadar căci astfel a fost voința sorții
Ca tu să-mi dai durerea și voluptatea morții
Și să-mi răsai din marea de suferinți înaltă
Ca marmura eternă ieșită de sub daltă