Nane

Binele nu pierde versuri

Nane feat. NELI THGOD

4 vizualizari

Versuri NELI THGOD & NANE – Binele nu pierde lyrics

Sincer să fiu nu mă așteptam c-o să fie așa
De mult visam că o să pot dar nu mă înțelegea
Lumea din jurul meu ce toată ziua se plângea
Și tot se spulbera sufletul ce-mi făcea

Singur nu mă lăsa mereu pe lângă
Noaptea scrie ce ziua îl făcea să plângă
Liber – Ca un animal în junglă
Crescut să-i fie bine să poa’ să-i ajungă

Lider – Învăța cum să conducă
Aveam nevoie atunci de multă muncă
Eram puțin nebun și sigur n-aveam cum
Da’ fii atent ce sunt acum

Binele nu pierde răul nu mă lasă
Nimeni nu mă vede nu mă crede nu-i pasă
Sufletul vorbește nu vrea să stea în casă
Da’ lumea-i rece afară fiindcă lumea-i prea falsă

N-o să le pic în plasă
N-o să le pic în plasă

Ah să continuăm
Dacă-i plictiseală mare atunci mergem să fumam
Dacă nu fumam atunci ne certăm
Eu cred că ne-am prăjit prea rău de-asta ne supăram

Știm cu toți ce să ne luăm
Dar banii sunt prea puțini și ne place să-i numărăm
Știu nu ai ce să faci și nu ai pace
N-ai cum să faci bani atunci când banul te face

Asta merităm Eu nu cred aveam totu’ odată
Asta până într-o zi când pierdem tot odată
Și s-ar putea să nu-i mai obțin vreodată
Nu vine nimic pe lumea cealaltă

Binele nu pierde răul nu mă lasă
Nimeni nu mă vede nu mă crede nu-i păsa
Sufletul vorbește nu vrea să stea în casă
Da’lumea-i rece afară fiindcă lumea-i prea falsă

N-o să le pic în plasă
N-o să le pic în plasă

Am pornit ca un golan c
Da’ evoluez an după an c
Sunt mai mult decât un bagabont c
Spre nivelu’ următor pentru că pot c

Ar trebui să-ți fie frică
Uite cum asta micu se ridică
N-o să mă încetinească nimeni
Vin să iau ce mi se cuvine

Bro știi că am plecat din ghetou
Locu’ ăla sărac și rău
Toți ziceau „N-o să faci nimic niciodată
Ești condamnat să trăiești o viață săracă”

Da’ cum să pun eu botu’la vrăjeala lor
Ăștia nu știu că bogăția e în interior
Fără nici un ban sunt putred de bogat
Că îmi iubesc viața și absolut tot ce m-a învățat

Ăsta-i căcatul ăla ce-mi lipsea de mult
Ăsta-i căcatul ăla ce te face să tremuri
Sunt că omulețul ăla din creierul tău
Doar că-ți zic de bine când ăla-ți zice de rău

Me la păreri planeta mi-e hotel
Mă bucur că n-am rămas c în cartier
Numai suferința nu mai vreau să-mi amintesc
Mă doare sufletul numai când mă gândesc

N-o să uit în veci no
Nopțile pe străzile reci no
Și mă întorc cu fruntea sus oricând
Doar că nu vreau să mă întorc prea curând

C-am atâtea de făcut pentru mine și-ai mei
Și-mi bag p-n somn stau cu beat-uri pe replay
Anu’ asta mă simt pregătit să mor
Tu o să mori încercând dacă încerci să mă omori

De ce se poartă toți de parc-ar fi ușor
Să trăiești din muzică în țara meltenilor
C – Am făcut miliarde de sacrificii
Mi-am luat țepe de pe la toți agaricii

Mi-am luat-o în pă de pe la toți pi
Au vrut să facă din inima mea casa fricii
Și-acum le dă cu virgulă bro de la vicii
Că n-au cum să mă ignore ca pe artificii

Pow-pow – Surpriză muiștilor
Omorâți-mi corpul sufletu-i nemuritor
Și împrăștii dragoste pe oriunde mă duc
Ăștia vor să mă doboare fiindcă nu mă ajung

Binele nu pierde răul nu mă lasă
Nimeni nu mă vede nu mă crede nu-i păsa
Sufletul vorbește nu vrea să stea în casă
Da’lumea-i rece afară fiindcă lumea-i prea falsă

N-o să le pic în plasă
N-o să le pic în plasă


  1. অহনা (Ohona)
    অহনা (Ohona) Subconscious
  2. Una este mama
    Una este mama Tudor Arghezi
  3. Thugged Out
    Thugged Out Boosie Badazz
  4. Friendly Friends
    Friendly Friends Dav Pilkey
  5. NO PROMO
    NO PROMO Hamza
  6. DAYDREAMING
    DAYDREAMING Ledisi
  7. Foreign (Remix)
    Foreign (Remix) Justin Bieber
  8. PLOT TWIST FREESTYLE
    PLOT TWIST FREESTYLE LUCKI
  9. Vivid School Graffiti
    Vivid School Graffiti Ibuki Nagisa
  10. There is strife and oppression
    There is strife and oppression African National Congress
  11. семнадцать ножевых (seventeen stabs)
    семнадцать ножевых (seventeen stabs) CUPSIZE
  12. Ren
    Ren Namooboy

Artisti AZ