Andrei Neagu

In Vise versuri

Andrei Neagu feat. Neagu Andrei

5 vizualizari

Versuri Neagu Andrei & Andrei Neagu – In Vise lyrics

Am o intuiție ce îmi spune adevărul
Că eu îmi scriu povestea, că eu sunt scriitorul
Și o scriu în așa fel încât să mi-o petrec cu tine
Vreau să-ți spun asta, dar nu știu ce mă reține

Poate îmi este frică să nu o dau în bară
Mi-e frică să te pierd, poate nu există o a doua oară
Și poate că nu știu să mă exprim și pare o vrăjeală
Dar vreau să știi că tu pentru mine ești specială

Jur, fato, îmi pătrunzi numai în vise
Viața fără tine e o viață cu eclipse
Mă lași dependent de tine, ca și cocaina
Jur, nu te-aș da la schimb pentru nimica (și)

Îmi aduci calmul, ca prima mea țigară
O altfel de adicție, simt cum trupul meu zboară (și)
Ochii tăi mă țin captiv și nu e o glumă
Ești o frumusețe și toată noaptea mă consumă

Îmi spui că sunt agitat atunci când sunt cu tine
Adevărul e că sunt fericit și nu mă pot abține
Să-mi arăt sentimentele, chiar dacă sunt străine
Cu tine mă simt ca și cum n-aș avea nicio rușine

Da, fato, e adevărat, pentru mine ești o comoară
Pentru tine aș traversa țară peste țară (și)
Știu că asta sună puțin cam ciudat
Dar de când am dat de tine mă simt posedat

Jur, fato, îmi pătrunzi numai în vise
Viața fără tine e o viață cu eclipse
Mă lași dependent de tine, ca și cocaina
Jur, nu te-aș da la schimb pentru nimica (și)

Îmi aduci calmul, ca prima mea țigară
O altfel de adicție, simt cum trupul meu zboară (și)
Ochii tăi mă țin captiv și nu e o glumă
Ești o frumusețe și toată noaptea mă consumă


  1. To Hell and Back
    To Hell and Back Minniva
  2. That's A Moray
    That's A Moray Unknown Artist
  3. Été solitaire (SABR)
    Été solitaire (SABR) Zamdane
  4. Before I Go
    Before I Go And One
  5. Be Mine
    Be Mine Electrify
  6. Fast Asleep
    Fast Asleep Eartheater
  7. Gallery (Spanglish Version)
    Gallery (Spanglish Version) Mario Vazquez
  8. It's You
    It's You Violett
  9. WHO'S THAT (English Translation)
    WHO'S THAT (English Translation) Ikkimel,Robbensohn
  10. 사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon)
    사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon) kimmore
  11. Chunderwall (Wonderwall)
    Chunderwall (Wonderwall) Rufus Rice
  12. what if we?
    what if we? Emi Choi

Artisti AZ