Murmur de Izvar

Undeva versuri

Murmur de Izvar

5 vizualizari

Versuri Murmur de Izvar – Undeva lyrics

Undeva departe știi tu poate
Clădiri înalte,nopți întunecate și dorințe neschimbate
Nu le mai zic pe toate fiindcă viața este scurtă și îmi strigă nu se poate,poate
Crezând în vise frumos scrise
Trăind cu frica care mi se
Pare că din nou apare ca un soare ce răsare dimineața
Luminându-mi viața și topindu-mi gheața
Eu n-am putut să fac nu am avut putere
Stând pe gânduri,iarăși ele
Gândindu-mă la lucruri mari însă fugind de ele
Fugind de ele,cu putere
Așează-te uşor pe gânduri și așteaptă
Să vină ziua-n care-ai să te urci pe altă treaptă
Pe cale dreaptă,cale lungă
Necazuri și amaruri pentru azi o să ne-ajungă
Nu mai contează visele tale
Tot ce a fost s-a spulberat
Numai durerea în suflet rămasă
Mi-aduce aminte că-i adevărat
Nu mai contează visele tale
Tot ce a fost s-a spulberat
Nimeni nu știe durerea din mine
Care-a venit când ai plecat
Undeva departe știu eu poate
Viețile stricate,dorințele uitate și drumuri îngustate
Nu am ajuns departe fiindcă aripile mele mai demult au fost tăiate
Și cât de mult vreau să mă pierd
Să fug cât mai departe și în tine doar să cred
Căci tu mi-ai dat putere ca să fiu așa cum sunt
Tu m-ai făcut să cred că este viață pe Pământ
Am obosit de libertate,cât se poate
Vreau cât mai repede la tine şi să uit de toate
Să zbor cu aripile care tot tu mi le-ai dat
Şi dacă am să cad să ştii că eu nimic nu am uitat
Şi cât de mult vreau să mă ierți
Să ştii că-mi pare rău şi inima să ți-o dezgheți
Iar eu o să aştept,căci tu mi-ai spus cândva
Că mă iubeşti enorm şi o să-mi dai dragostea ta
Undeva aproape ştiu eu poate
Inima mea bate pentru tine zi şi noapte
Însă tu nu ştii că eu trăiesc într-o singurătate
La o parte,mai departe
Am aşteptat o viață-ntreagă şi am sperat
Însă în joaca asta am rămas eu vinovat
Şi doar trăiesc din amintiri pe care nu le pot uita
Şi câte lucruri mari au fost făcute-n urma ta
O lume mare s-a distrus atunci când tu mi-ai spus
Că totul s-a sfârşit şi pân-aici noi am ajuns
Eu nu credeam şi tot tăceam
Am vrut să strig dar nu puteam
Însă puteam visa trecutul
Şi tot ce-a fost odată
Undeva departe
Undeva aproape
Ştii tu poate
Ştiu eu poate

Scris de: Feodor Cantir


  1. অহনা (Ohona)
    অহনা (Ohona) Subconscious
  2. Una este mama
    Una este mama Tudor Arghezi
  3. Thugged Out
    Thugged Out Boosie Badazz
  4. Friendly Friends
    Friendly Friends Dav Pilkey
  5. NO PROMO
    NO PROMO Hamza
  6. DAYDREAMING
    DAYDREAMING Ledisi
  7. Foreign (Remix)
    Foreign (Remix) Justin Bieber
  8. PLOT TWIST FREESTYLE
    PLOT TWIST FREESTYLE LUCKI
  9. Vivid School Graffiti
    Vivid School Graffiti Ibuki Nagisa
  10. There is strife and oppression
    There is strife and oppression African National Congress
  11. семнадцать ножевых (seventeen stabs)
    семнадцать ножевых (seventeen stabs) CUPSIZE
  12. Ren
    Ren Namooboy

Artisti AZ