Cei singuri versuri

Versuri Mihail Saulescu – Cei singuri lyrics

Cei singuri cu adevărat
Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut
Dar cei pe care-un gând îndepărtat
Îi poartă prin necunoscut
Spre toți acei ce plâng câte-au pierdut

Cei singuri cu adevărat
Sunt toți acei ce se pricep să tacă
Sunt cei ce merg și nu se mai opresc
Sunt cei ce duc sub haina lor săracă
Sub lutul omenesc
Secrete bogății necunoscute
În alte lumi setoși să le strămute

Cei singuri cu adevărat
Sunt cei ce văd sunt cei ce plâng ades
Nu pentru ei dar pentru ce-au aflat
Nu pentru gândul lor neînțeles
Dar pentru ce mergând o viață ‘ntreagă
Ei totuș n’au putut să înțeleagă

Nu te gândi la scunda lor chilie!
Chilia lor e sufletul lor mare!
Îi vezi trecând și îi aștepți să vie
Îi vezi pierzându-se în depărtare
În orice parte sânt
Și ‘nuntrul lor duc un întreg pământ

În mijlocul orașelor trăiesc
Și-orașele cât sunt de frământate
Ei trec ca niște răzlețiți prin ele
Fantastice corăbii ne ‘nfrânate
Ne ‘nvinse de talazurile grele

Ei trec
Pe străzile ce furnică de lume
Pe ulițe cu fabrici zgomotoase
Prin piețele mizeriei din lume
Ei trec
Nu știe nimeni unde anume

Ei trec ei trec sunt acul grav ce coase
Bucată cu bucată risipirea
De petice din sufletul cel mare
Ne ‘nchipuit neașteptat pe care
Doar îl visează numai omenirea