Mihai Eminescu - versuri

Versuri Mihai Eminescu – lyrics

Nici luna luminoasă, nici stelele din ceri
N-or să pătrunză-n umbra trecutelor dureri,
N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereţi,
Măcar să am de-acuma o sută de vieţi,
Căci sufletu-mi de-atuncea e-atât de-ntunecat…
Doar ochii tăi de înger în visul meu străbat.

Ca toamna cea târzie e viaţa mea…şi cad,
Iluzii ca şi frunza pe undele de vad.
Şi nicio bucurie în cale-mi nu culeg,
Nimic de care-n lume iubirea să mi-o leg.
Pustiul şi urâtul de-a pururi mă cuprind,
Doar braţele-ţi de marmur’ în visul meu se-ntind.

Precum corăbii negre se leagănă de vânt,
Cu pânzele-atârnate, departe de pământ,
Cum între cer şi mare trec paserile stol,
Trec gândurile mele a sufletului gol,
Întind ale lor aripi spre negre depărtări…
Tu doar răsai în visu-mi, luceafăr peste mări!

Ca noaptea cea adâncă a nordului polar
Se-ntinde amorţirea în sufletu-mi amar;
Nimic nu luminează acei pustietăţi,
Doar sloiurile arată ruine de cetăţi,
Plutind de asprul viscol al iernei cei de veci…
Tu ramură-nflorită, pe visele-mi te pleci!

Din lumea de mizerii şi fără de-nţeles,
Cu ochii cei de gheaţă ai morţii m-am ales,
Şi totu-mi pare veşted, căzut şi uniform,
Sunt însetat de somnul pământului s-adorm,
Încât numai de nume îmi pare că exist…
Tu doar răsai c-un zâmbet în visul meu cel trist!

Cu ochii tăi de înger mă mângâi şi mă minţi,
Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinţi,
De-amor fără de margini, de scumpe fericiri,
Ce nu se află-n lumea aceasta nicăiri;
Căci este blânda umbr-a iubirii cei de veci
Ce trece cu întreaga-i putere pe când treci!