Aciea-s codrii lunei versuri

Versuri Mihai Eminescu – Aciea-s codrii lunei lyrics

Aciea-s codrii lunei din corn de-argint ea cheamă
Pe zimbrii tari și mândri la caru-i înhamă
Și coarnele li-ndoaie cu dulci mânuțe dalbe
Pe frunte îi sărută de rămân steme albe

Aș vrea ca la-a mea moarte pădurile să-nvie
În toat-a lor antică și sântă măreție
Imperiu să devie regina din stejar
Puternică în lume să redevie iar
Poporul care doarme în somn de ani o mie
Din arbori-i să iasă din codri să învie
Și codrii să devie cetăți antice mari
Cărări să fie uliți palate din stejari
Și din cetăți să curgă mulțimea liberată
Cu-mpărăteasa-n frunte frumoasă și curată
Ca lacrima de aur Și la sicriu că-mi vin
Să simt că flori aruncă pe giulgiul meu de in
Popor ieșit din noapte să vadă în tăcere
Că moartea mea crudă fu a lor înviere

Și haina-i udă pare lipindu-se frumos
În faldurii ei mândri de corpu-i mlădios
Fiindcă voi părinte o întreagă-mpărăție
La moartea mea cea tristă din noapte să vie
Și fiindcă simt că viața-mi curând se va sfârși
Ți-ncredinț cornul lunei să-l suni când voi muri

Se spune c-acești codri cu-a lor înalți stejari
Cu bolțile de frunze și căile lor mari
Cu luncile înalte de frunze-acoperite
În vecinica lor umbră de soare sunt ferite
În umbra viorie la râuri sclipitoare
Pasc caii albi ai lunei cu coame de ninsoare
Pe frunzele uscate mișcând copite de-aur
În turme pasc flori palizi pe coști de colcantaur
Spun c-acești codri vecinici e-o-mpărăție-n vrajă
De-asupra cărei cerul de stele pune strajă
Doar noaptea-auzi că sună un bucium în tăcere
Și-mpărăția veche învie în putere
Și vezi cerboaice albe în turme de zăpadă
Că se adun la sunet n-a codrului livadă
Din arbori iese zâne frumoase zâmbitoare
Cu donițele albe pe umeri de ninsoare
S-apleacă la cerboaice le mulg laptele sună
De-a laptelui zurzură pădurile răsună
În ramurile negre privighetori se-ntrec
Și crengile în zborul fantomelor se plec
Cerboaicele în fugă talangele răsună
Și fluere murmură izvoarele se-nstrună
În mijlocul pădurii este-un stejar de fală
De-acolo iese noaptea o-mpărăteasă pală
În părul ei de aur coroana e măreață
Și haina ei cea albă zefirul o încreață
Și ochi-nchiși privește pe codri ce-a învis
Și buzele-i se mișcă vorbește ca în vis
Și num-adânc din codri suspină-n depărtare
A turmelor foșnire de buciume cântare