Lux Tenebris - versuri

Versuri Lux Tenebris – lyrics

Neatent am căzut printr-o crăpătură,
În afara spațiului tridimensional.
Eram întins pe jos într-un plan fără verticală.
Am încercat să mă ridic dar am realizat că eram deja ridicat,
Chiar dacă în fond eram culcat.
Mi-am zis că nu mai trebuie să îmi bat capul cu ținutul frunții sus,
Sau cu zborul.
Stelele, norii, soarele, luna, păsările, peștii, algele,
Erau toate îngrămădite pe pământ.
Înaintam direct spre soare,
Care era la fel de mare ca și văzut pe cer.
Strălucea, ardea și dădea lumină ca un soare autentic,
Doar că era cât un biscuit.
Stelele erau asemeni fulgilor de nea,
Nu se topeau dar străluceau precum cioburile de sticlă.
Le împingeam într-o parte cu brațul meu plat ca să îmi fac loc.
Ajuns la un râu a trebuit să îl despic,
Precum Moise despicase Marea Roșie,
Ca să trec pe malul celălalt.
Mândria dispăruse în absența verticalului,
Dar Everestul era un caz aparte.
Era luat cu asalt de alpiniștii bidimensionali,
Care îl cucereau în pantaloni scurți și șlapi,
Și nu înțelegeau de ce sunt atrași de acel loc oarecare.
Astronauții manifestau și cereau dreptul,
Să își conducă navele spațiale cu gabarit depășit,
Pe străzi alături de mașini.
Susțineau că vor să exploreze luna deși,
Puteau să ajungă la ea pe jos.
Dar nimeni nu râdea de astronauți,
Deoarece în absența verticalului,
Precum mândria dispăruse și bășcălia.
Înaintând uimit pe străzile bidimensionale,
Din neatenție m-am împiedecat
Și am căzut într-o lume unidimensională.