Lideriu Onut

O stea cu suflet (I) versuri

Lideriu Onut

1 vizualizari

Versuri Lideriu Onuț – O stea cu suflet (I) lyrics

O stea frumoasă-a răsărit
Acum mult timp în urmă,
Făcându-mă spre asfințit
Să-i cer să nu apună …

Și cu un farmec vinovat
A început chemarea,
Cu razele ei m-a legat
Mi-a obținut predarea!

Și de sub pleoapele gingașe,
Îmi căuta privirea
Cerând cu vorbe pătimașe
Să îi ofer iubirea…

Când am văzut-o prima seară
Și glasu-i tremura,
Am înțeles că-n acea vară
Ceva se va-ntâmpla…

Și la o simplă mângâiere
Mi-a apărut în glas,
Un tremurat fără putere
Ce-acolo a rămas.

Iar ea, privindu-mă complice
Zâmbind nevinovată,
Se lamenta ca o novice
Și mai zâmbi o dată…

N-a trebuit nimic mai mult
Să ne-ntâlnim privirea
Și să cădem într-un tumult
Cutremurând simțirea.

Și tremurând copilărește
Privirile se-ncarcă,
Cu dragostea care pândește
Și dă să-nceapă, parcă.

Întreb de-mi simte răsuflarea
Privind-o visător,
Când deodată simt chemarea
Și mă cuprinde-un dor.

I-aș fi cerut să mă sărute,
Dar prea timid fiind,
Încerc sfios s-o pup pe frunte
În ochii ei privind…

Ea îmi întinse un obraz
Cu gest de căprioară
Și încărcată de extaz
Mă pupă prima oară…

Eu am simțit fiorii reci
Pe spate, sub cămașă,
Cuvintele au rămas seci
De-atingerea gingășă.

Privirea mi s-a-ntunecat
De ce se întâmplase,
Cu ochii-nchiși ea m-a lăsat
Când i-am deschis, plecase…


  1. Piss On Your Grave
    Piss On Your Grave Kanye West
  2. VOLTAGE 29000
    VOLTAGE 29000 DJ POOL
  3. Easy Street
    Easy Street Queens of the Stone Age
  4. Craig şi Dumbrava
    Craig şi Dumbrava Craig of the Creek (OST)
  5. Orbit
    Orbit Dept
  6. Honey Daze
    Honey Daze Dept
  7. Down On the Farm
    Down On the Farm TIM MCGRAW
  8. Itsy Bitzy
    Itsy Bitzy VROWN
  9. Mai rămâi
    Mai rămâi Ioana Radu
  10. Sub vişinul înflorit
    Sub vişinul înflorit Ioana Radu
  11. Somewhere Only We Know (Gerry & Kate McCann Edition)
    Somewhere Only We Know (Gerry & Kate McCann Edition) Rufus Rice
  12. Take Me Away From Here
    Take Me Away From Here TIM MCGRAW

Artisti AZ