EU SAU DROGU versuri
KazyX
Versuri KazyX – EU SAU DROGU lyrics
E ora șapte, sunt mort yeah
Încă n-am dormit deloc, yeah
Gânduri și semne nu pot
Să mă gândesc dacă e bine sau dacă e rău
Spune ce vezi când mă privești
Când ești fixată clar pe ochii mei
Mă bagi în dubii, dar asta-i ce vrei
Vorbește vinul sau drogurile
Aprind un pai, mă face high, dar știu că trece iar
Și tot mă jur că nu mai fac și după iar o fac
Nu-mi pasă mie, dar mă doare, ne mințim, dar fals
Și amândoi știm adevărul, dar orgoliu’ max
Cât să alerg
Cât să aștept
Cât să mă tem, cuvântu’ arma iubire e blestem
Cât să alerg
Cât să aștept
Cât să mă tem, cuvântu’ arma iubire e blestem
Tot ce-i frumos se destreamă, doar o luptă o comoară
Oameni care vin și pleacă, no
Am un dar, nu-l las să pioară
Scap de fire când sunt blană, nu te mai sun niciodată
Yeah cristale pe el, mă înec în splifur alcool e cert
Care mă face să scriu și mă întrebă ce știu de iubire
Mă face să trec peste
Mă simt nesigur, vreau să mă asigur
Că toate au fost niște teste
Mi-aș fi dorit să nu mai știu nimic
Și nimic cu nimic să însemne
Încă n-am dormit deloc, yeah
Gânduri și semne nu pot
Să mă gândesc dacă e bine sau dacă e rău
Spune ce vezi când mă privești
Când ești fixată clar pe ochii mei
Mă bagi în dubii, dar astea ce vrei
Vorbește vinul sau drogurile
Tot ce-i frumos se destramă
Doar o luptă o comoară
Oameni care mișc și pleacă, no
Am un dar, nu-l las să pierd
Scap din fire, când sunt blană
Nu te mai sun niciodată
Scris de: Olimpyus Neagu
-
Friendly Friends Dav Pilkey -
NO PROMO Hamza -
DAYDREAMING Ledisi -
Foreign (Remix) Justin Bieber -
PLOT TWIST FREESTYLE LUCKI -
Vivid School Graffiti Ibuki Nagisa -
There is strife and oppression African National Congress -
семнадцать ножевых (seventeen stabs) CUPSIZE -
Ren Namooboy -
MOVE EXIT -
BEEN Wuuslime -
Chase Is On Pretentious, Moi?

