Ovidiu versuri

Versuri Ion Pillat – Ovidiu lyrics

Întâia stea clipi în zare. Vântul
Porni prin stuf cu aripă de păsări,
Apoi stătu. Se auzi deodată
Rostogolirea valului, departe,
Urcând mereu din partea dinspre mare –
Când l-am zărit venind încet și singur,
Cu capul aplecat puţin ca unul
Ce stă de mult de vorbă cu pustiul.

Prin bălţi, în care triste păpurișuri
Oftează lung cu șoaptă omenească,
Vânasem toată ziua și cu pușca
Pe umăr mă-ntorceam înspre cetatea
Ce-a fost odată Tomis și-azi e alta.
Pe câmpul ars de toamnă al Dobrogei,
Știam că va veni multașteptatul
Poet, ce-și plânge peste morţi durerea.

Dar ochii lui, bătrâni de zeci de veacuri,
Nu m-au văzut. Sub albele lor gene
Priveau adânc spre ţărmul unde-n noapte
Se deslușea neptunic glasul mării.
Atunci, din stuful ghiolului o albă
Aripă și-a-nălţat, străină, zborul,
Şi lebăda sălbatică, în taina
Acestui cer, prin stelele de toamnă,
S-a legănat o clipă, ca ţinută
De tremurate fire de-ntuneric ;

Apoi s-a dus ţipând atât de jalnic
Că vântul speriat s-a strâns în baltă,
Şi sufletul în mine, când pe zare
A lunecat cu aripe întinse
În noapte, spre o ţară de lumină
Cu soare cald sub care cresc coloane
Ce-și înfloresc zăpada cu acantă.

Pierise zborul alb în umbră. Pasul
Meu singur stânjenea singurătatea.
Un far clipi departe. Dinspre mare
Sirena unui vas mugi să plece.
În gara din Palas locomotive
Rar pufăiau. Un tren trecu în goană.
Pe stepa înnoptată uruirea
Vagoanelor se stinse. Numai marea
Rămase să-și ridice glasul antic,
Sub zodiile toamnei, numai marea.