Umanizare versuri

Versuri Ion Barbu – Umanizare lyrics

Castelul tău de ghiață l-am cunoscut gândire
Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit
De noi răsfrângeri dornic dar nici o oglindire
În stinsele cristale ce-ascunzi nu mi-a vorbit

Am părăsit în urmă grandoarea ta polară
Și-am mers și-am mers spre caldul pământ de miazăzi
Și sub un pâlc de arbori stufoși în fapt de seară
Cărarea mea surprinsă de umbră se opri

Sub acel pâlc de arbori sălbateci în amurg
Mi-ai apărut – sub chipuri necunoscute mie
Cum nu erai acolo în frigurosul burg
Tu muzică a formei în zbor Euritmie

Sub înfloriții arbori sub ochiul meu uimit
Te-ai resorbit în sunet în linie culoare
Te-ai revărsat în lucruri cum în eternul mit
Se revarsă divinul în luturi pieritoare

O cum întregul suflet al meu ar fi voit
Cu cercul undei tale prelungi să se dilate
Să spintece văzduhul și – larg și înmiit
Să simtă că vibrează în lumi nenumărate

Și-n acel fapt de seară uitindu-mă spre Nord
În ceasul când penumbra la orizont descrește
Iar seara întârzie un somnolent acord
Mi s-a părut că domul de ghiață se topește