Nebuna versuri

Versuri George Cosbuc – Nebuna lyrics

Voi o vedeți fugind prin sat
Cu zdrențele șiroi
Desculță-n ger cu ochii supți
De cine râdeți voi
Și după dânsa curioși
De ce fugiți în roi

Ce fel de rău v-a făcut ea
De-i faceți rău Scuipând
În urma ei o huiduiți
Când iese-n drum și când
Vă vine-n prag flămândă voi
O bateți înjurând

Îi știți povestea ei De-o știți
Ce mult vă cred mișei
Dar nu Atunci ați fi miloși
Cu dânsa dragii mei
Veniți dar vreau azi să vă spun
Povestea vieții ei

Pe deal în revărsat de zori
Un bucium repetat
Da sunet și lătrau zăvozi;
Bărbat lângă bărbat
Ieșea din văi suia pe culmi
Cu groful la vânat

Sărmani iobagi Un sat întreg
Cu sila-n codru dus
Pe placul unui domn nebun
Și sus și tot mai sus
Treceau purtând în ochi grăbiți
Un cerb pe goană pus

Și șir de șir gonaci stăteau
În umbră de copaci
Și contele pe-un tânăr cal
Da frâu ca dus de draci
Dar iată Calul sub picior
A prins p-un biet gonaci

Arama potcovită-n piept
Un larg mormânt făcu
Au stat iobagii marmor toți
Dar Arpad groful nu:
Zburând pe cal privea-napoi
Cu râsete huhu

Luptându-se cu moartea el
În pat se zvârcolea
Și biata mă-sa Vezi-o azi
Cum plânge-n hohot ea
Același plâns pe care-atunci
Sărmana îl plângea

Sărmana și vă bateți joc
De traiul ei d-acum;
Dar mama voastră n-ar putea
S-ajungă oarecum
Nebună V-ar plăcea s-o știți
De râs obștesc pe drum

Oh leacul unde-i Din pământ
Din foc ea l-ar fi scos
Erau săraci Bărbatul ei
De mult bolnăvicios
Zăcea și el puteai de slab
Să-i numeri os de os

Pe laiț fecior părinte-n pat
Pe răni al cârpei nod
Și-n vatră focul stâns de mult
Și nu-i porumb în pod:
Trei zile iar a patra zi
Doi morți sub un prohod

Iar azi când se trezește-n ea
Nelimpedele gând
Al morții lor ce râs aflați
În plânsul ei Urlând
Morțește biata iat-o iar
De zid cu fruntea dând

Și vezi cum face gesturi ea
Așa precum în joc
Dezmierzi copii Cum râde ea
Ca omul în noroc
Apoi răsare blăstămând:
Și-i varsă gura foc

Rusanda e copila ei
În ușa tinzii-n prag
O dezmierda ea nopți întregi
Ca un odor pribeag
Ea singură i-a mai rămas
Din tot ce-avuse drag

Privindu-și fata îi părea
Și traiul mai domol
Frumoasă ca un sfânt potir
P-al schitului pristol
Și harnică din ceas în ceas
Umplând al casei gol

Dar într-o zi la casa ei
S-abate un argat
Vrea domnul o cămașă-n flori
Cu portul de la sat
Tu Sando coși cea mai isteț
Să mergi dar la palat

S-a dus Dar Arpad el fierbea
De patimi păgânești
De ce-ncui ușa Ce vrei tu
Turbatule ce ești
Și capul ea și l-a zdrobit
De drugii din ferești

A fost prea mult Când i-au adus
Pe Sanda doi argați
Ea n-a mai plâns a stat ca stana
Cu pumnii ridicați
Cu gura plină de blăstăm
Cu ochii înghețați

Ești om nebun când vrei să porți
Întreg onorul tău
Nimic nu-i sfânt Căci cei tari pot
Sili pe slabi la rău
Și domnii sunt d-aceea tari
Căci râd de Dumnezeu

Și-aici i-a izbucnit din ochi
Plânsoarea bob de bob
Și jos săcată de simțiri
Căzu ea toată zdrob
Domn groful domn și Dumnezeu
Ei ambii râd de rob

Și noi Să râdem înjurând
Pe robi De ce pe ei
De ce nu domni Giganți în drept
Și-n suflete pigmei
Cu crucea-n mâini sa pălmuiești
Pe domni ca pe mișei