Neamul nesupus versuri

Versuri Focul Viu – Neamul nesupus lyrics

Oștiri păgâne din stepe fără nume,
Venind din Răsărit și din Apus,
Puhoaie revărsate din margine de lume,
Au vrut să-nfrângă neamul nesupus.

Un neam străvechi, cu soare în priviri,
Născut din foc și gheață-n crucea lumii,
Înnobilat prin jertfă de martiri,
Ce-au stat cu pieptul stavilă furtunii.

Popor semeț cu grai latin,
Și sânge dac, în împletit destin,
Tu zămislești din crunt blestem
Plămada dulcelui poem.

Poate că vântul ți-ar fi fost mai lin,
De-ai fi ales în altă limbă să vorbești
Dar ți-ai legat al tău destin
De dulcele cuvinte românești.

Din moș-strămoș, din veac în veac,
În vers latin, cu ritmul dac,
N-ai vrut să cânți în alt cuvânt
Ți-ai păstrat viu graiul tău sfânt.

Popor semeț cu grai latin,
Și sânge dac, în împletit destin,
Tu zămislești din crunt blestem
Plămada dulcelui poem.

Și chiar de ți-i poporul împrăștiat în lume,
Adu-ți aminte de a ta moștenire
Și nu uita că al tău vechi nume,
E drum, e rană, e mărturisire.

Când râul plânge-n codri de granit
Și-auzi o rugă-n graiul care ne-a unit,
Armează-ți brațul! Nu lăsa durerii
Tărâmul care-a stăvilit de secole imperii!

Popor semeț cu grai latin,
Și sânge dac, în împletit destin,
Tu zămislești din crunt blestem
Plămada dulcelui poem.

Scris de: Răzvan Bibire