Care cuc mi-a cantat mie versuri
Floarea Calota
Versuri Floarea Calota – Care cuc mi-a cantat mie lyrics
Ala n-a fost anu’ meu
Ala n-a fost anu’ meu
Că mi-a cântat cucu’ rău
Care cuc mi-a cântat mie
Din codru să nu mai vie
Mi-a lăsat viața pustie
De mi-o mai cânta vreodată
Am să-l chem la judecată
Să-l afle pădurea toată
Eu n-am nici-o alinare
Nici putere nici cărare
Să-mi văd dragostea pe vale
Cum iși face ochii roată
Peste ce-a iubit vreodată
Odată ca niciodată
Să-i dau bani de cheltuit
Și haine de primenit
Trupuri de călătorit
Cântă-mi cuce prin fânețe
Tot cu milă și blândețe
Dragostea din tinerețe
Cu glăsciorul tău subțire
Despre-a noastră despărțire
Dureroasă peste fire
Nu-l mai văd nu-mi mai zâmbește
Nici când soarele-asfintește
Nici cand luna strălucește
Cânta-mi cuce cu glas gros
Despre-al nostru trai frumos
Cum n-o fi și n-a mai fost

