Faust x Nu’

Muzica asta versuri

Faust x Nu’

4 vizualizari

Versuri Faust x Nu’ – Muzica asta lyrics

Faust:
Conștient că sunt totul și în același timp nimic
Las inima să zburde unde mintea mi-o trimite
În dimineți trăiesc privind un cer divin – îl observ timid
Și-mi amintesc să mulțumesc, Doamne, pentru tot ce am primit (mulțumesc)

Parcă n-am mai dormit de-un an în patul meu de-acasă
Îmi stă mintea la oameni, totuși le zic că nu-mi pasă
Pun cărămida peste cărămidă și apoi dărâm zidu
Zic că e bine în toate? ‘S încă un om ce se minte singur

Gândesc complicat sau complicat de simplu
Pășesc între margini, simt cum tind spre echilibru
Când în pagini macin timpul, mă agit printre sarcini, tripuri
Tacit vrand să pun culoare prin culoare, labirinturi

Am cunoscut prea multă lume, rumeg cum еnumerând pe bune
Nu mеrită mult prea multe nume să rețin
Sau nu merita în suflet să le țin
Cu unii ți dau un deget ca să-ți ia o mână cel puțin

Simt… simt că am țepi pe dinăuntru ca un stup
Culmea trec din floare în floare și nu știu ce cauți tu
Da-s în mine închis și rece ca un zdup uneori
C-am văzut și soare, dar și ceru’ acoperit de nori

Mă regăsesc când las sunete să-mi treacă prin pori
Muzica asta, mi-a dat mereu o mână de ajutor
Muzica asta, ce mi-a ținut de foame, sete, dor
Și dor atâtea, da mi-ar fi mai greu dacă ar fi prea ușor

NU’:

Nu mai suport pe nimeni, nu mă suport pe mine-s
Insuportabil da și sufletist că dau din mine totul
Nimeni nu-și asumă totul, totuși tot tu
Te superi după ce mă îndepărtezi și plec prin locuri

Deschid ochii, văd alt pat, alți ochi
Care mă întreabă dacă-s bine, închid ochii la loc
Ce dracu să-i răspund când e varză tot
Muzica mea, refugiul meu, ajută-mă să o scot

Repede la capăt, nu mai pot să ascult eu rapperi, tată-s
Raportat la tot căcatul ăsta ce-mi mănâncă vlagă
Nici nu mai știu când am dormit acasă ultima dată
Promisiuni, promisiuni, da sufletul mă sapă

Muzica mă ține țeapăn când ăștia sunt țeapă
Frate-miu, ajută-mă te rog că nu vreau să dau țeavă-n pleavă
Tot mă întreabă ăștia de unde am atâta vlagă
“oagari” vor să cadă tot din cer, nu o să mă înțeleagă

E muzică, nu business, haos mult, parfum de otravă
Nu-mi las sufletul pe tavă, la tavan, octavă
Nu-mi las sufletul să cadă blestemat de artă
Binecuvântat de stradă, binecuvântez din stradă


  1. CLOSER
    CLOSER KIM JI WOONG
  2. Worst Taste in Men
    Worst Taste in Men The Haunt
  3. Dorul
    Dorul Bogdan Petriceicu Hașdeu
  4. Rollercoaster
    Rollercoaster Violett
  5. Never Go Back
    Never Go Back Rachel Stevens
  6. Love Is a Lonely Feeling
    Love Is a Lonely Feeling Resa Saffa Park
  7. Mi Chico (Jason Derulo x Melody Version)
    Mi Chico (Jason Derulo x Melody Version) DJ Goja
  8. Walter White (Blank Space)
    Walter White (Blank Space) Rufus Rice
  9. Haven't Said I Love You Yet
    Haven't Said I Love You Yet Golden Cats
  10. Your Girlfriend
    Your Girlfriend Weathers
  11. Graveyard Eight
    Graveyard Eight The Penguins of Madagascar (OST)
  12. TBA
    TBA lohleq

Artisti AZ