Ultima scrisoare versuri

Versuri Ducu Bertzi & Florian Pittis – Ultima scrisoare lyrics

Sfârșitul a venit fără de veste
Ești fericită Văd că porți inel
Am înțeles Voi trage dungă peste
Nădejdea inutilă Fă la fel

Nici un cuvânt Nu-mi spune că-i o formă
Cunosc însemnătatea ei deplin
Știu voi aveți în viață altă normă
Eu însă-n fața normei nu mă-nchin

Nu te mai cânt în versuri niciodată
În drumul tău mai mult nu am să ies
Nu-ți fac reproșuri nu ești vinovată
Și n-am să spun că nu m-ai înțeles

A fost desigur numai o greșeală
Putea să fie mult nimic n-a fost
În veșnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost

Și totuși totuși câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie amețeli
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri
Lumina-n seara mea de îndoieli

Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă ființa ta de lut
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creații de-nceput

Vedeam cum peste vremuri se înalță
Statuia ta de aur greu masiv
Cum serioase veacuri se descalță
Și-ngenuncheate rânduri submisiv

La soclul tău dumnezeiesc așteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniștit
Spre sărutare adorata dreaptă
‘Nainte de-a se șterge-n infinit

O de-am fi stat alături doar o oră
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă roză auroră
De ne-nțeles de nedescris

Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Și nici nu știu de ai să mai citești
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aș vrea să fii ce nu mai ești

N-am să strivesc eu visul sub picioare
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag
Aș fi putut să spun Ești ca oricare
Dar nu vreau în noroaie să mă bag

De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindește beat de pofte tăul
Ce-l ține candid amintirea mea

Vei fi acolo veșnic ne-ntinată
Te voi iubi mereu fără cuvânt
Și lumea n-o să știe niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt

Acolo sub lumina de mister
Scăldată-n apa visurilor lină
Vei sta iubită ca-ntr-un colț de cer
O stea de seară blândă și senină

Și când viața va fi rea cu tine
Când au să te împroaște cu noroi
Tu fugi în lumea visului la mine
Vom fi atuncea singuri amândoi

Cu lacrimi voi spăla eu orice pată
Cu versuri nemaiscrise te mângâi
În dulcea lor cadență legănată
Te vei simți ca-n visul cel dintâi

Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme
Voi reveni la tine din mormânt

Și dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aș zbate-ngrozitor în țărna rece
Plângând în noaptea mare tot mai mare

Melodie lansata in anul 2010

Face parte din albumul: În Concert