DOC

Băieții mari vorbesc în șoaptă versuri

DOC feat. Vlad Dobrescu

0 vizualizari

Versuri DOC & Vlad Dobrescu – Băieții mari vorbesc în șoaptă lyrics

Îl știu pe Bazil de la trei
Și ani și etaj, stătea pe scară cu ai mei
Chiar sub noi
Lasă anii mei, ai lui chiar grei
S-au dus haihui ai lui, au luat-o ambii pe ulei
Și nu s-au mai întors acasă
Noroc cu bunică-sa, era copil cuminte
Mai mult cred că de frică s-a
Anturat cu ăștia mari la sală și la box
La început numai a fumat, apoi era geană și pe cox
Dacă stau să mă gândesc, bine că i-a mers cu sportul
Trăgea tare, vedea că are succes efortul
La șaptișpe parcă prinsese lotul
La douăzeci deja învinsese totul, era bază
Vin Bazil, așa-i ziceau băieții
Deszăpezea Albania, până aici muta nămeții
Nu avea grătar, dar făcea prea multe bețe
Îi cinstea pe toți la bar, dar n-avea cine să-l învețe
Că alcoolul scoate cei mai rău din om
După un rom s-a trezit la pădure țintuit de un mare pom
Unde ți-e albul? Unde-i cashul? Zi-ne totul!
Hai, dă-ne pontul, că altfel o să-ți înghiți scrotul
A vrut să trăiască și-a livrat cam toate datele
Unul și-a dat cagula jos, Bazil și-a văzut fratele
Lui din cartier, Florinel, zis Plic
Și după asta n-a mai văzut nimic
Bravo șmechere că ai făcut mutarea deșteaptă
Ai avut curaj să faci ce lumea nu s-așteaptă
Asta trebuie să o știi doar tu, nu-i pentru lumea toată
Băieții mari vorbesc în șoaptă

Omul modern duce succesul, dar pe-al său
Adică eu pe-al meu și tu pe-al tău
Am învățat de la viață o vorbă înțeleaptă
Băieții mari vorbesc în șoaptă.

Uite ce am fost în combinații de care n-ați auzit
Și asta fix pentru că mi-au reușit
Dacă înțelegi ce zic, pe alții i-au prins cu mai puțin
Că n-au stat cinci și-acum faptele
Să dau mari cu ele, să dau martiri
Dar poate aș fi mai rezervat în locul lor
Avocatul meu mi-a spus că i-a văzut vorbind cu un procuror
Și n-o să le mor de dor, ce am de zis
Până nu s-a prescris, nu te-apuca de scris
Cred că-i de la cox, cred că-i de ăla prost
De crezi că poți să vorbești în plus despre toți
În loc să taci dracu
Mai nou am auzit că bagi crack
Te paște de un viitor strălucit
De-abia aștept să cazi frumos, da?
Să faci spectacol
Regain, bitch, cocaina e un drog al dracu
Nu vreau să sun ca un dădacă,
Dar dacă nu vă zic băieții mari
Cine altcineva s-o facă, hă?
Bravo, șmechere, că ai făcut mutarea deșteaptă
Ai avut curaj să faci ce lumea nu s-așteaptă
Asta trebuie s-o știi doar tu, nu-i pentru lumea toată
Băieții mari vorbesc în șoaptă.

Omul modern duce succesul, dar pe-al său
Adică eu pe-al meu și tu pe-al tău
Am învățat de la viață o vorbă înțeleaptă
Băieții mari vorbesc în șoaptă

Am crescut pe stradă toți la fiecare colț
Aveai câte doi smardoi la fiecare doi nepoți
Am glorificat vagabonzi, vorbeam ca interlopii
Vise de ou, jeanși, nici măcar copii
Eram copii, puneam botul la povești
Că te scoți dacă le vinzi, ești real când le trăiești
Ți-asumi riscul când le faci, d-apoi și că le vorbești
Care-i șmecheria dacă stai să te gândești?
Speriați de bare, nu pare că le-au ocolit
Sunteți rămași plini și-n tipare de puși cordiți
Nu vă banghiți că adevărații bani dispar
Vin și se prefac, neagă tot ce fac
Băieții mari sunt puțini, în rest cu miile de
Băieți mici, se dau mari cu jucăriile
Cine crezi că impresionezi și care-i rostul?
Merită costul să riști, să pici ca prostul?
Eu cred că ești nesigur, plin de îndoieli
Ăla de lemn maschează, pozând doar plin de el
Și plimbă-n cel mai rău fel vorba despre fapte
Băieții mari vorbesc în șoapte
Șșșșșt, taci!


  1. Turn This Truck Around
    Turn This Truck Around JORDAN DAVIS
  2. WHEN YOU HOLD HER
    WHEN YOU HOLD HER Jessie Reyez
  3. EVERYBODY CRIES SOMETIMES
    EVERYBODY CRIES SOMETIMES Jessie Reyez
  4. Town Meeting Song (Romanian)
    Town Meeting Song (Romanian) The Nightmare Before Christmas (OST)
  5. The End
    The End Teoman
  6. Mind The Gap
    Mind The Gap Fimiguerrero
  7. A Dream of You
    A Dream of You The Caravelles
  8. R.I.P
    R.I.P Motionless in White
  9. Toate florile de mai
    Toate florile de mai DeMarco
  10. iBREAK
    iBREAK Jessie Reyez
  11. Băieții mari vorbesc în șoaptă
    Băieții mari vorbesc în șoaptă DOC
  12. 99%
    99% Jessie Reyez

Artisti AZ