Cristian Porcari

In Palma versuri

Cristian Porcari

33 vizualizari

Versuri Cristian Porcari – In Palma lyrics

Tu ești ca răceala cea de vară
Mă prinde atunci când m-aștept mai puțin
Și ca să te vindec iar și iară
Torn alcool la rădăcini

Mi-am pus sufletul pe tavă
Inocența mea bolnavă
Încă te așteaptă să mai vii

Și simt că iar am căzut în capcană
Și iar mă ia cu transpirații-n palmă
Când mă gândesc la ce frumoasă ești

Și simt că iar am căzut în capcană
Și iar mă ia cu transpirații-n palmă
Când ți-aud numele, dar tu nu ești aproape

Numa e, numa numa numa e….

Mi-e dor, mă auzi din nou la microfon
Că nu mai am curaj să pun mâna pe telefon
Ca să te sun, ca să te-aud
Să mai vorbesc, ca să te cert
Ca să mă plâng și apoi să țip
Și după asta să te iert

Am încercaaat…
Dar vezi, nu-i despre tine
Mai am și eu de lucrat la calitățile mele cretine
Iartă-mă, n-am vrut să-ți vorbesc aici
Puteam să-ți zic la telefon, dar n-ai curaj să-l mai ridici

Mi-am pus sufletul pe tavă
Inocența mea bolnavă
Încă te așteaptă să mai vii

Și simt că iar am căzut în capcană
Și iar mă ia cu transpirații-n palmă
Când mă gândesc la ce frumoasă ești

Și simt că iar am căzut în capcană
Și iar mă ia cu transpirații-n palmă
Când ți-aud numele, dar tu nu ești aproape

Numa e, numa numa numa e…. aproape
Numa e, numa numa numa e…. aproape
Numa e, numa numa numa e….


  1. That's A Moray
    That's A Moray Unknown Artist
  2. Été solitaire (SABR)
    Été solitaire (SABR) Zamdane
  3. Before I Go
    Before I Go And One
  4. Be Mine
    Be Mine Electrify
  5. Fast Asleep
    Fast Asleep Eartheater
  6. Gallery (Spanglish Version)
    Gallery (Spanglish Version) Mario Vazquez
  7. It's You
    It's You Violett
  8. WHO'S THAT (English Translation)
    WHO'S THAT (English Translation) Ikkimel,Robbensohn
  9. 사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon)
    사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon) kimmore
  10. Chunderwall (Wonderwall)
    Chunderwall (Wonderwall) Rufus Rice
  11. what if we?
    what if we? Emi Choi
  12. a life with you
    a life with you Aron

Artisti AZ