Cântecul omului versuri

Versuri Cincinat Pavelescu – Cântecul omului lyrics

Mă-ntorc zdrobit Ce drum enorm
Vin dintr-o țară depărtată
Pe care harta n-o arată
Sunt obosit aș vrea să dorm

Sunt ani sunt ani de când alerg
Tot înainte înainte
Cu-aceeași întrebare-n minte
De unde viu și unde merg

Și barca-mi nu mai e la fel
Iar pânzele-i imaculate
De la plecare sunt pătate
Ca și o masă de hotel

O mânam eu sau mă ducea
În voia vântului tot anul
Eram sau nu eu căpitanul
Sărmanei bărci ce rătăcea

O amintire mi-a rămas
Țara nădejdii-n depărtare
Mi se părea atât de mare
Și-am ocolit-o într-un ceas

Un gând mă turbură mâhnit
Ca un ecou de harfă spartă
E visul meu neîmplinit
E idealul meu de artă

În goana lui izbit de stânci
Mă-ntorc la mal mânat de soartă
Pe inimă c-o floare moartă
S-ascunză rănile-i adânci

Și-acum în drumul spre mormânt
Privind amurgul arămiu
Când simt ce-aș fi putut să fiu
Mă-nduioșez văzând ce sunt