Capcanele timpului versuri

Versuri Cedry2k – Capcanele timpului lyrics

[Strofă]
Nu-mi amintesc precis de unde provin
Sau ce proces m-a făcut să devin
Ce sunt, dar cred că-n viaţa anterioară, am fost un budist yogin
Dependent de pizdă, vin, Bixtonim şi Psilocibin
Nu mă pot bucura, deci de-un trecut, curat, în prezent
Sunt un spirit torturat, de-un blestem
Un scriitor frustrat, evident
De conturul tot mai clar, al unui viitor furat de sistem
Încă-mi amintesc de parcă s-ar fi-ntâmplat ieri
Eram cel mai fericit puşti din cartier
Dar multe le-am dus la extrem
Şi eu doar încercam, în fel şi chip, să le duc la un alt nivel
De mic, vroiam să ştiu: În ce ocean se varsă Styxul?
Vroiam să ştiu: De unde până unde ţine Abisul?
Şi nu ţineam cu tot dinadinsul
Dar am aflat că tre’ să treci prin Iad, s-ajungi să-nţelegi Paradisul
Mi-amintesc de prieteni, cei cu care-am crescut eu
Cei cu care beam vodkă în drum spre Kromm Studio
Cât şi de-aceia care pierdeau vara lui ’97-n Parcul Tineretului, schimbând casete audio
Înca mi se părea că pot să am totul
Dar plăceri simple dispăreau şi viciile le luau locul
Încă mi se păreau vise-mplinite
Beţii cu fise muncite, cârje la pizde tâmpite
Mai târziu, reprize cumplite de kumite
Pe-un beat făcut subit, de VD şi Jupiter
Şi plus c-am văzut, c-am pact cu Lucifer
Sute de nopţi albe mi s-au stratificat, pe ficat
Şi poate m-am ars de la atâta Jidvei
Căcat ştanţat, ce-am ars cu băieţii mei
Cam tripat, că vine Garcea la mine
Panicat că-s harcea-parcea, şi-am şi 50 de g de ganja la mine
Diavolul lucra neîncetat, mă tenta repetat, acaparându-mi treptat sufletul
Paralizându-mi de fapt cugetul, schimbându-mi culoarea sângelui, pentru păcatul de a fi înfometat îngerul
Şi-s prea multe panici de sirene
Prea mulţi prieteni căzând în droguri ,şi sărind din scheme
Prea multe migrene, prea mult venin prin vene
Şi toate astea de mult prea mult timp, vere
Prea mult stres, nu reuşesc să mă fac înţeles
Mai ales că n-am nici un interes
Fumez până-n stadiul în care nu mai gândesc
Nu mai vorbesc, nu mai fac nici un gest, nu mai zâmbesc
Noapte de noapte, rupt de realitate
Vărs Lacrima lui Ovidiu şi ard şmecheri cu AK-47
Mă trezesc cu cafea cu lapte
Şi-mi vine greu să cred că se poate să am 26, frate
Şi încă stau la marginea Bucureştiului cu ai mei
Încă riscând ani grei
Şi totuşi, încă irosind şanse concrete de a face bani grei
Dar încă păstrând credinţa, când ceilalţi sunt atei
Şi se reped cu sentinţa ca orice creştin pios…
Mi-a plăcut să cred că-s genul religios
Dar am preferat să mă închid într-un cerc vicios
Prestigios de tumultuos… Recunosc
Sunt 1% din ce-am vrut şi-aş fi putut să fiu
Frate, ştiu, şi poate şi pentru că scriu
Noapte de noapte, până foarte târziu
Căutand să fac bani, păstrându-mi spiritul viu
Şi chiar când reuşesc, succesul îl simt atât de pustiu…
Unde greşesc? Nu ştiu
Cred c-am început să omit aparenţa, tot căutând esenţa
Şi luptând sleit cu dependenţa
E deja mult timp de când rătăcesc prin religie
În timp ce mulţi alţii, doar îmi citeau mândri, bucăţi din Biblie
Încă pierdut, nesigur
Am sute de cunoştinţe şi totuşi sunt atât de singur
Şi-i cât se poate de toxic
E Iad! Mă ţin strâns de barele porţii, sfidând toanele sorţii
Încercând să scap din ghearele morţii
Negociind preţul luminii cu fiarele nopţii
Cât de greu pare, tre’ să obţin cheia echilibrului
Care mă învaţă să evit capcanele timpului
Tre să merg mai departe, nu văd alt drum
Şi oricum, e deja târziu să mă-ntorc acum
Am nevoie de spirit, c-aia-mi insuflă forţa
Am nevoie de linişte, de-aia-l ascult pe Mozart
De-aia-L caut pe Dumnezeu ca un creştin
De-aia cad şi revin, niciodată n-am crezut în destin